Voleibaliştii de la Unirea Dej sunt la un singur pas de Cupa Balcanică

Voleibaliştii de la Unirea Dej sunt la un singur pas de Cupa Balcanică
CS Unirea Dej a câştigat primele două meciuri cu Dinamo Bucureşti (3-1 şi 3-0) şi este favorită pentru a juca în Cupa Balcanică.

Primul meci dintre Unirea şi Dinamo Bucureşti s-a disputat ieri la Dej. Gazdele au câştigat lejer primul set cu 25-13, iar în al doilea s-au impus la o diferenţă de 5 puncte. Dinamoviştii au revenit în runda cu numărul trei (25-19), însă experienţa uniriştilor şi-a spus cuvântul, aceştia câştigând partida cu scorul de 3-1, după ce în ultimul set s-a înregistrat 25-21.

În această după-amiază tot la Dej s-a jucat meciul cu numărul doi. La finalul primei runde tabela de marcaj a indicat 25-23. În actul secund s-a mers umăr la umăr, iar Şoloc cu doi aşi a relansat partida pentru scurt timp (22-22). Încurajaţi de un public numeros, voleibaliștii de pe Someș au câştigat in extremis cu 26-24. Cu moralul la pământ, dinamoviştii nu au mai avut forţă să revină, dejenii au avut în permanenţă avantaj pe tabelă, iar la final s-au impus cu 25-18, câştigând totodată partida cu 3-0.

Pentru că antrenorul Victor Lazăr nu s-a refăcut după accidentarea suferită, pe banca Unirii a stat tot secundul Tibor Szilagyi. "Meciul a fost așa cum ni l-am făcut noi. Dacă l-am luat în serios și ieri și astăzi, rezultatele s-au văzut. După părerea mea, <<vedeta>> echipei a fost echipa și vom aborda meciurile de la București cu maximă seriozitate. Sper să tranșăm din prima zi victoria și să ieșim pe locul 5", a spus Szilagyi la sfârșitul meciului.

Unirea Dej mai are nevoie de o singură victorie pentru a obţine locul 5 în clasamentşi automat o participare în Cupa Balcanică. Următorul meci va avea loc la Bucureşti duminică, 14 aprilie. Dacă dejenii nu vor reuşi să se impună, meciul cu numărul 4 se va juca tot în capitală luni, 15 aprilie. În eventualitatea în care "câinii roşii" vor câştiga cele două partide de pe teren propriu, iar situaţia la victorii ar fi 2-2, atunci meciul decisiv se va disputa la Dej, sâmbătă 20 aprilie.

Comenteaza