Vor să revină în top: “feroviarii” s-au reunit cu gândul la event

Vor să revină în top: “feroviarii” s-au reunit cu gândul la event
Fotbaliştii formaţiei CFR Cluj au reluat ieri pregătirile pentru noul sezon al Ligii I, la finele căruia îşi propun câştigarea titlului şi a Cupei României.

Jorge Costa şi-a cunoscut ieri noii elevi, cu ocazia primului antrenament al verii, desfăşurat la stadionul "Dr. Constantin Rădulescu". La reunirea lotului au fost prezenţi 24 de jucători, printre care şi nou-sosiţii Camora, Renan, Lionn, Ronny şi senegalezul Sougou.

Cu toate că s-au numărat printre jucătorii puşi pe lista de transferuri, Felice Piccolo, Cristi Bud şi Paul Batin s-au pregătit sub privirile lui Costa şi ale preşedintelui Iuliu Mureşan, urmând ca de astăzi să se antreneze separat, cel mai probabil alături de Horia Cârlan, acum antrenor al centrului de copii şi juniori, asta până îşi vor găsi noi angajamente. Anunţat că nu mai intră în vederile tehnicianului Costa pentru noua ediţie a Ligii I, goalkeeperul Eduard Stăncioiu a fost prezent la reunire, dar nu s-a dezechipat. În schimb, a revenit italianul De Zerbi, alături de Edimar, un alt fotbalist accidentat serios în partea a doua a ediţiei trecute.

Unul dintre jucătorii providenţiali ai "alb-vişiniilor", fundaşul Ionuţ Rada, a subliniat că CFR este obligată să se revanşeze în faţa propriilor suporteri după prestaţia dezamăgitoare din stagiunea precedentă, când s-a clasat pe locul 10. "Vacanţa s-a terminat, de acum ne apucăm de muncă. Chiar azi (ieri - n. red.) am făcut cunoştinţă cu noul antrenor şi sperăm să facem o treabă bună împreună. Acum trebuie să vorbim cât mai puţin şi să avem rezultate, după ce sezonul trecut a fost unul ratat din toate punctele de vedere pentru noi. Nu ne interesează ce au făcut celelalte echipe din punct de vedere al achiziţiilor. Timişoara s-a luptat mereu pentru titlu, Gloria Bistriţa a făcut întotdeauna o figură frumoasă în campionat, dar cele întâmplate acolo ne depăşesc. Vrem să dăm totul pentru a câştiga titlul şi Cupa României. Fiecare jucător va încerca să obţină un loc în primul «11», însă decizia îi va aparţine doar antrenorului", a afirmat Rada.

În schimb, preşedintele Iuliu Mureşan, a subliniat că lotul ar mai putea fi completat până la sfârşitul acestei luni. "Am început pregătirile pentru noul sezon încă din luna februarie, când am fost în Portugalia pentru a urmări anumiţi jucători. Transferurile au fost făcute din timp, nu ne-am lăsat pe ultima sută de metri. S-ar putea să mai vină fotbalişti până la sfârşitul acestei luni. Ne-am întărit posturile deficitare, nu ne-au interesat jucători de la Poli Timişoara sau Gloria Bistriţa, chiar dacă respectăm ambele formaţii şi regretăm ce se întâmplă acolo. Cred că noi şi Rapidul am făcut până acum cele mai bune achiziţii. Există oferte pentru jucătorii la care vom renunţa, le vom analiza şi vom lua o decizie zilele viitoare. Cei care nu fac parte din lot se vor antrena de mâine (azi - n. red.) separat până îşi vor găsi echipe. Ne este jenă pentru contraperformanţa din ediţia trecută, dar sperăm să devenim lideri încă din startul campionatului", a punctat Mureşan.

În altă ordine de idei, de la reunire au lipsit motivat Gabi Mureşan, Emmanuel Kone şi Sergiu Buş, respectiv Pantelis Kapetanos şi Vasile Maftei, în proces de recuperare după accidentările suferite în urmă cu câteva luni. "Feroviarii" vor efectua vizita medicală în două etape, mâine, de la ora 8:00, la stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" şi joi, de la aceeaşi oră, la Policlinica Sportivă Cluj-Napoca.

Jucătorii prezenţi la reunire

Portari: Mihai Mincă, Nuno Claro, Călin Tiut
Fundaşi: Ricardo Cadu, Cristian Panin, Felice Piccolo, Ionuţ Rada, Curitiba Edimar, Nuno Diogo, Lionn
Mijlocaşi: Sixto Peralta, Mario Jorge Malica Paulinio "Camora", Ioan Hora, Renan Garcia, Bakary Sare, Viorel Nicoară, Rafael Bastos, Dominique Kivuvu
Atacanţi: Moudou Sougou, Ronny, Sergiu Negruţ, Cristi Bud, Paul Batin, Roberto de Zerbi

 

Comenteaza