Walter: „Din vară voi fi acţionar majoritar la „U”. Renunţ la 90% din bani!”

Walter: „Din vară voi fi acţionar majoritar la „U”. Renunţ la 90% din bani!”
Florian Walter a vorbit, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, despre prezentul şi despre viitorul Universităţii, anunţând că va propune în Comitetul Creditorilor reducerea tuturor creanţelor cu 90%. Din vară va reveni ca acţionar majoritar la „U”.

ZIUA de CLUJ a stat faţă în faţă cu Florian Walter, fostul şi viitorul acţionar al Universităţii. Walter este prezent în Comitetul Creditorilor FC „U" ca persoană fizică şi prin compania Romprest. El a anunţat că va vota pentru un plan de reorganizare în care toate creanţele să fie reduse cu 90%. Aceasta ar însemna ca suma totală a creanţelor să ajungă la 640.000 de euro, în timp ce angajaţii şi jucătorii vor fi plătiţi la zi. Omul de afaceri a vorbit despre motivele care au dus la despărţirea sa de club, modul în care va redeveni acţionar în acte, dar şi ofertele pe care le-a avut de-a lungul timpului pentru pachetul majoritar deţinut de Ioan Mărginean.

ZIUA de CLUJ: În acest moment controlaţi procedura de insolvenţă, prin poziţia în Comitetul Creditorilor şi cereţi pe lângă cei 10 milioane de lei cu care aţi fost acceptaţi alte cinci milioane.

Florian Walter: Să fie clar de la bun început: eu renunţ la toţi banii pe care-i am de primit, dar legea îmi impune un maximum de 90%. Aşa că renunţ la 90%. Iar prin planul de reorganizare pe care-l aşteptăm, pe care vreau să-l votăm, voi propune reducerea tuturor creanţelor cu 90%. Va fi o societate curată ca lacrima. Un singur lucru nu înţeles, de ce se tergiversează, cine vrea răul clubului, de ce atâtea amânări.

S-a amânat şi din cauză că aţi contestat creanţa de cinci milioane. Avocaţii au cerut să-şi pregătească apărarea, aşa s-a amânat până pe 24 aprilie.

Am făcut contestaţia pentru că Ţiril n-a acceptat cele cinci milioane, adică suma care înseamnă capitalul social.

Da, dar acei bani nu trebuia să-i cereţi de la Mărginean? Sau Mărginean de la club?

Nu, pentru că actul de vânzare-cumpărare dintre mine şi Mărginean este doar înregistrat la Registrul Comerţului, el n-a achitat suma de bani pentru acele acţiuni. El trebuia să achite creanţa şi capitalul social până în iunie 2013. Creanţa a revenit la mine, iar el pe capitalul social nu mi-a plătit banii. Practic, eu în iunie revin acţionarul lui „U". Dacă-mi achita banii până în iunie, era stăpân de drept. El nu a făcut plata, aşa că nu avea cum să se înregistreze el cu acea sumă.

Deci reveniţi ca şi acţionar majoritar dacă nu va exista cumpărător până în iunie?

Da, voi reveni în acte.

Şi la Petrolul ce faceţi?

Acolo sunt doar angajat şi am un contract de publicitate.

Şi dacă nu vindeţi pachetul majoritar?

Să vedem planul de reorganizare, atunci o ţii aşa, iar într-o anumită perioadă găsesc pe cineva care să o cumpere. Aşa totul e la vedere. Nu păţeşte nimeni ca şi mine. Am avut de plătit foşti antrenori şi jucători, de la Robson la Milan Jovanovic, plus litigii la TAS. Ori, acum nu există litigii. Se vor plăti jucătorii la zi şi salariaţii, drepturile întregi, restul firmelor vor lua doar 10%. Gândeşte-te că trage firma Intop să ia banii de acum cinci-şase ani, pe care i-a convertit deja în acţiuni. Eu nici nu mai aveam în gând să-mi cer banii. Eu eram conştient că în România nu mai există oameni potenţi să intre în fotbal. Dacă intră Gruia (Gruia Stoica, om de afaceri - n. red.) la Rapid e mare lucru.

Aţi plecat cu 17 jucători la Petrolul, de acolo a început scandalul.

Nu sunt nici groparul şi nici ţapul ispăţitor. Am luat 17 jucători cu mine, aşa e. Dar dacă rămâneau ce se întâmpla? Clubul era târât pe la comisii, pe la TAS, avea de plătit salarii de sute de mii de euro, în condiţiile în care au nu mai investeam. Ţi-l imaginezi pe unul dintre ei mergând cu autocarul şi mâncând sandviciuri în parcare? Să ştii că mulţi erau plafonaţi. Oricum trebuia schimbat mult, adus un suflu nou. Când am pierdut obiectivul, oricum n-aveau chef să mai joace.

De ce n-aţi încercat să-i vindeţi?

De unde ştii că n-am încercat? Am vorbit cu toţi patronii din fotbal, nimeni nu a oferit nici doi lei. Câţi erau capabili să le suporte salariile? Ei, la Petrolul, au venit pe aceleaşi salarii, unii au cerut bani în plus.

Revenind la momentul actual, ce se va întâmpla în perioada următoare? Ţiril va fi schimbat, va veni Marieta Anastasescu.

Am văzut că lumea mă acuză şi că Marieta Anastasescu e controlată de mine, când eu nu o cunosc. Păi cum să vreau eu răul clubului, când eu renunţ la 90%, am mai zis, aş renunţa la tot dacă ar permite legea. Eu vreau să depun planul de reorganizare. Când societatea mai plăteşte doar 10%, deja e pe profit. Asta vreau să fac cu această femeie pe care nici n-o cunosc. Dacă puneam un om pragmatic, atunci nu se mai tergiversa. De ce de Bistriţa nu se aude nimic? Ei au intrat după „U" în insolvenţă. Ei pot rămâne în Liga I, iar „U" retrogradează, ca proştii, cu puncte! Adică de ce? De ce se tergiversează? Rapidul face treaba, are rezultate, adminsitratorul lor o „curăţă" şi poate o vinde Copos la Gruia Stoica. Au datorii de 3-4 milioane acum. Aşa e şi cu „U", că poţi să fii pe zero. Ce dau cumpărătorii? Datorii de 10% din valoare, sumă plătibilă în trei ani. Sau poţi să o scoţi a doua zi din insolvenţă dacă o vinzi şi vine omul şi plăteşte. Oamenii vor răul clubului prin a nu lua decizii pragmatice în folosul clubului. Dacă îţi permite legea de ce să nu o faci bine, legal? Mărginean a depus hârtia de licenţă, dar fără plan n-o primeşte.

De ce i-aţi cedat clubul lui Mărginean?

I-am zis „Tu m-ai adus, acum poartă-ţi crucea! Găseşte-mi un cumpărător, implică-te!" Şi n-a zis omul nimic, dar mai departe nu s-a întâmplat nimic, eu din iunie sunt acţionar înapoi. Acţiunile devin ale lui Florian Walter. N-a fost o tranzacţie, creanţele mi le-am luat înapoi, iar capitalul social revine în iunie. Practic, din iunie sunt acţionarul clubului. Eu nu-l cunosc personal pe Horia Ţiril, dar n-are logică ceea ce face. Am înţeles că Finanţele au cerut suspendarea procedurii de insolvenţă. Eu zic că, dacă până pe 24 aprilie nu se întâmplă ceva bun, atunci înseamnă că o îngroapă juridic. Cred că suporterii nu sunt bine informaţi. Prin procedura asta clubul e ajutat să iasă curat, poate să fie cel mai curat din România. Nu există credite bancare, are datorii la privaţi, plus statul.

Care e termenul pentru licenţiere?

Există un recurs. Dacă nu primeşti termen până pe 15 mai, e gata. Trebuia ca lichidatorul să accepte, iar apoi le tăia Consiliul Creditorilor.

Şi dacă se amână din nou procesele de insolvenţă?

Eu cred că nu au de ce să mai amâne. Dacă se amână, „U" depăşeşte termenul şi ajunge să nu ia licenţa. Dacă se depunea săptămâna trecută planul de reorganizare, atunci era perfect. Mărginean a făcut toată documentaţia. Nu-mi dau seama care-i motivul. Se vede pe act că nu mi-a plătit banii, e un act cu privilegiu, eu nu am încasat nici un ban. Judecătorul sindic e în momentul în care poate să îngroape echipa asta sau poate să o lase să trăiască bine. Cine răspunde pentru asta? Societatea ar putea să aibă pierderi de milioane de euro.

De ce n-a intrat mai devreme clubul în insolvenţă?

Pentru că oamenii spuneau că există cumpărător. Semnalele de la Cluj erau că vine cumpărător. Boc asta mi-a spus.

Aţi mai vorbit cu Boc?

L-am sunat atunci când a fost controlul DIICOT, mi-a spus că nu ştie nimic. Nu facem rău unui magazin de piese auto, e „U" Cluj aici. Dar aşa a rămas. Poate e o chestie de răzbunare, să-l lovească pe mitic. Trebuie să strângi un nucleu de oameni care să dea măcar o sponsorizare la centrul de copii şi juniori. Dau toate orăşelele din Ilfov. Până la urmă, cu excepţia CFR-ului, restul sportului clujean e la pământ. Doar „U" Mobitelco face treabă, dar şi acolo e tot un bucureştean. Aici trebuie să-şi pună clujeanul întrebarea.

Care au fost ofertele concrete primite? Nemţii de la DK Sportler, fraţii Bultoc, Alexandrion?

Nemţii aceia nu doreau în realitate să cumpere. Le-am cerut scrisoare de garanţie, pentru a dovedi că au capacitatea să ţină clubul, să nu-l îngroape, au dat înapoi. Fraţii Bultoc nu ştiu cât de mult vroiau ei să cumpere, dar totuşi s-a ajuns la capitolul final. Lipsea o semnătură, era treabă de o săptămână, dar a intervenit situaţia cu DIICOT şi au dat înapoi. Nu ştiu dacă a fost doar un motiv, l-au adus şi pe Şumudică, l-au pus pe Gherghişan, cert e că totul a căzut atunci.

Alexandrion?

A fost o discuţie şi am convenit să aşteptăm planul de reorganizare, atunci când se va şti unde trebuie plătit fiecare leu, când totul va fi la vedere.

De ce n-aţi făcut o conferinţă de presă să explicaţi motivele plecării?

Mi-a zis Boc, atunci când ne-am văzut, că găseşte un investitor, şi că, dacă nu, ia echipa la primărie. Investitorul n-a mai apărut, a apărut DIICOT, normal că i-a îndepărtat pe toţi. Iar la primărie nu a luat-o. Au fost nişte etape pentru a vinde, de aceea i-am dat şi acţiunile lui Mărginean. Era preluată cu bagaje, izmene, pijamale, tot. Planul era făcut că acel investitor există. Apoi s-a vehiculat că nu vreau să vând, că eu cer bani mulţi. Au fost diversiuni bine fabricate.

Anamaria Prodan ar fi cumpărat?

N-avea bani, i-ar fi plăcut să o cumpere. Bine, ar fi dus-o la Buzău dacă o lua. Cei de la Buzău îi ofereau totul gratuit. Ea a venit cu jucători, a fost bine pentru club, atunci credea că se poate impune, că poate vorbi cu oamenii de acolo.

Aţi fost citat la DIICOT şi aţi fost acuzat că aţi delapidat clubul.

Hai să lămurim şi asta: sunt 17 jucători care luau sute de mii de euro pe lună, de unde-i plăteai? Ei nu vroiau să vină cu salarii mai mici nici măcar la Petrolul. La Petrolul sunt sponsor. Eşti, practic, acuzat că ai delapidat clubul tău, propria societate, banii tăi. N-am avut bani publici. Eu am salvat clubul prin asta. Păi, dacă-i lăsam aici, atunci acei jucători mergeau la TAS şi ajungeai cu datorii de sute de miii de euro la salariile pe două-trei luni. Nu ştiu ce se va întâmpla.

Spuneaţi atunci că aţi primit ameninţări dure...

Acela a fost „colacul peste pupăză", ameninţările care mi s-au făcut la adresa familiei. Există un dosar penal prin care s-a identificat personajul din Cluj care mi-a ameninţat familia. Că-mi omoară familia, copiii. Am zis că, dacă pun suflet, nu mai contează partea financiară, dar să pui suflet trei ani de zile şi să mă vezi ca pe un om nenorocit, când acolo, la Cluj, nimeni n-a pus sapa să crească o floare în curtea noastră, când eram la „U"! Mă vezi pe mine, miticul de la Bucureşti, ca un gropar al clubului. Am fost scos ca ţap ispăşitor că am făcut rău acestui club în care eu am pus suflet şi m-am implicat mai mult decât, poate, am făcut-o în familia mea în ultimii trei ani de zile. Te doare! Acum, acuzaţiile că eu bag clubul în faliment... Nu există faliment! El, în momentul de faţă, poate să iasă la suprafaţă ca un club curat total. Asta înseamnă să se facă planul de reorganizare, să fie depus, să iei licenţa şi să mergi mai departe. Centrul de copii şi juniori, la care am investit foarte mult, trebuie ţinut. Nici pentru copii nu încearcă nimeni din Cluj să ajute. Astea sunt lucruri pe care le-am văzut. Nu poţi face faţă de la o distanţă de 600 km la coordonarea asta. Mai ales că nu sunt eu un om destul de potent financiar ca să plătesc o groază de oameni.

Care a fost factorul decisiv când aţi renunţat să investiţi la „U"?

Au fost mai multe. În primul rând distanţa şi problemele din familie. Weekend de weekend n-am stat lângă copil, lângă soţie. Dacă vorbeşti cu soţia, o să vezi ce război porneşte (râde). Eu n-am văzut cum au crescut copiii. I-am zis şi lui Boc când ne-am întâlnit, că el ştie ce înseamnă să stai departe de familie. Mi-a dat dreptate. Apoi au fost ceilalţi factori, pe care-i ştie toată lumea, lipsa de implicare. Eram singur, doar noi între noi.

Era mai bine cu un om de fotbal la conducere?

Cred că, şi dacă aveam un om de fotbal, s-ar fi împiedicat de aceleaşi probleme. La un moment dat cineva îmi zicea că n-am stat atât de mult în Cluj ca să văd ce înseamnă Clujul. Îi dau dreptate. Poate un clujean care simte cum e curentul acolo în oraş poate să facă bine acestui club. Sau poate mai mulţi oameni.

De ce nu vine nici un clujean?

Am vorbit cu Marius Vizer să ia clubul. A refuzat. Mi-a spus că nimeni de aici nu va veni. Le e teamă, simt că nu e războiul lor.

De cine le e teamă?

E o problemă că sunt două echipe în oraş, dar oraşul susţine echipa cu suflet, pe "U". Asta am văzut-o eu, asta am simţit, a fost unul dintre lucrurile datorită căruia am muncit şi m-am sacrificat. Ajungi într-un moment în care nu mai poţi. Au fost oameni care m-au sunat că vor să investească, măcar ca sponsori pentru început. Au primit telefoane a doua zi, li s-a spus să stea în barca lor şi au renunţat.

Le e teamă de Paszkany?

Asta doar ei ştiu. Mie nu mi-a fost teamă. Eu am încercat să-i transmit că cel mai bine e ca fiecare să-şi vadă de treaba lui, să nu ne punem beţe-n roate, fiecare cât poate. Am avut doar acea discuţie, la televizor, când el m-a jignit (Paszkany a cerut moderatorului să întrerupă legătura cu „omul de la gunoaie" - n. red). Oare atunci cine a fost miticul şi care a fost ardeleanul?

Când aţi venit la Cluj cu cine aţi vorbit, cu Boc sau cu Apostu?

Cu Apostu şi cu Dan Lazăr (fost consilier de stat în guvernul Emil Boc - n. red), fără Boc.

Şi ce v-au promis?

Simplu, că banii care i-am investit în pachetul majoritar să se întoarcă la echipă printr-o formă sau alta. Că e majorare, că e sponsorizare, orice. Vorbim de „U" Cluj, nu de Walter.

S-a vehiculat că aţi cerut anumite contracte.

Nu, n-am cerut. Mi s-a spus să particip la licitaţii, ceea ce am şi făcut. Pe lângă asta am şi câştigat una.

Care? Cea pentru întreţinerea spaţiilor verzi?

Da, eram pe primul loc, dar nici aşa nu mi s-a dat (contractul a revenit SC Rosal - n. red). Nu mai contează. Promisiunile trebuiau să fie pentru echipă. Au zis că se va vorbi şi cu alte firme din Cluj, sponsorizări, publicitate. Nu s-a făcut nimic, totul era de la firmele de la Bucureşti. Inclusiv pachetele pentru bătrânii şi pentru copiii Clujului veneau de la Bucureşti, cu microbuzele. Adică unde trăiam eu, unde eram? Banii tot de la Bucureşti veneau, tot între noi eram. Eu am adus echipa pe linia de plutire, promovată, jocul cu Lazio, inaugurarea stadionului. Am făcut şi o imagine excelentă, cantonamente bune. Nu poţi să te baţi la infinit. Oboseşti şi nu în partea financiară stă totul.

Care e prima imagine care vă vine în minte legată de „U" Cluj?

Ziua în care am inaugurat stadionul, cu 27.000 de oameni. Speram să avem 15-20.000 la fiecare meci. Aşa făceam performanţă. Au mai fost meciurile cu CFR, cel de la Alba Iulia, cu o coloană de maşini, cu mii de fani, şi cel din Gruia, cu golul lui Cojocnean, cu boxele, cu Niculescu ieşind pe targă. N-ai cum să le uiţi!

Aţi luat decizia să plecaţi în ianuarie. V-ar mai fi putut întoarce ceva din drum?

Exista posibilitatea după meciul cu CFR (2-3, în mai anul trecut - n. red), dacă nu primeam acele ameninţări. Fără ameninţările dure la adresa mea şi cu un protocol între „U" Cluj şi primărie poate exista o continuitate. Dar protocolul n-a existat şi nu ar fi existat. Am fost minţit trei ani, nu voiam să mai fiu minţit. Boc aşa mi-a zis, că mă ajută, dar a rămas aşa. Am adus clujeni în conducere, i-am adus pe Irimieş şi Hinţea, dar am greşit. Mai ales cu Cosmin speram că vor avea o relaţie mai bună cu mediul de afaceri. Am ajuns să intru în conflict cu Alin Tişe din cauza asta, fără voia mea. Am ajuns să ne certăm pe stadion, pentru ce? Care era vina mea? Cred că e singura greşeală pe care am făcut-o. Să nu mai zică lumea că e doar un mitic ce taie şi spânzură.

Asta a fost cea mai mare problemă, că sunteţi din Bucureşti?

Da, 100%. Eu speram să devin un semiclujean, să închiriez o casă, să stăm acolo cu familia. Aşa stăteam la hotel, nu le plăcea să fim tot timpul pe drumuri. Soţiei îi plăcea Clujul. Poate că, dacă ne agăţam şi de o altă muncă, alta era situaţia.

Când aţi regretat prima dată că aţi venit la Cluj

În noaptea aceea a meciului (cu CFR, n. red). Când m-au sunat oamenii, mi-au spus că sunt golan, să dispar din Cluj, mi-au ameninţat familia, copiii. Groaznic!

V-au acuzat că aţi vândut meciul cu CFR...

Aceea e cea mai mare durere. Aşa ceva n-a stat în filozofia mea, de când sunt eu în fotbal. Din păcate, a fost o durere uriaşă pentru mine, cu ameninţările care au urmat. Despre arbitrii n-am ce să spun, ei şi-au făcut „datoria", pune tu ghilimelele. Chiar în meciul de dinainte, nu ştiu de ce, s-a întrerupt. Avem exemplul de acum cu Rapid - Steaua. Atunci a fost un meleu uşor. S-a oprit jocul, poate atunci se juca pe teren. Au dus totul ca eu să fiu un ţap ispăşitor în faţa CFR-ului, când eu nu m-am întâlnit decât o dată cu Paszkany, întâmplător, în avion. Jucătorii au avut o primă de 200.000 de euro, cash.

Au fost acuzaţi Adrian Cristea şi Bornescu. Puteţi să spuneţi că sunt curaţi 100%?

Nu pot să-i acuzi că au vândut meciul dacă n-ai o dovadă certă. Cristea creează două goluri şi ia roşu, Bornescu stă prost la şutul lui Mureşan. Dar Bornescu mai face de astea. A luat gol cu Steaua, gol la Dinamo la fel de aiurea, acum cu Petrolul. Îi găseşti vinovaţi pe cei care au greşit. Arbitrajul. din start. a fost pe invers, pe Cristea putea să-l atenţioneze, nu-i dai „roşu" la un asemenea nivel. 11 metri n-a fost!

Claudiu Niculescu a avut vreo vină?

Da, a greşit strategia. Eu l-am sfătuit să-l schimbe pe Cristea, avea galben şi era nervos, dar nu mergeau telefoanele, era reţeaua blocată. Am trimis pe cineva, dar n-a ajuns în timp util. Boştină trebuia să joace. Acolo a fost un duel al orgoliilor între cei doi. Gabi trebuia să joace în repriza a doua. Claudiu a greşit, a jucat cu Cojocnean, când tu trebuia să ţii de minge. Urla Gigi Becali la mine că îi batem 3-0, 4-0. I-am zis să mai stea până-i gata meciul.

A fost suspectă şi cota foarte mică la pariuri pentru o victorie a CFR-ului. Casele de pariuri recurg la astfel de strategii când simt ceva necurat.

Păi cu o asemenea brigadă de arbitraj, normal că era o cotă mică. Noi am plătit pentru acea brigadă un barem de 3.600 de euro, toate celelalte costau 10-12.000. Băieţii ăştia au fost racolaţi de nişte sârbi din Bucureşti. Arbitrii au fost aduşi direct de Comisia Centrală a Arbitrilor, ei i-au ales. Practic e ca şi cum am fi adus nişte români. Poate aşa era mai bine.

Despre evoluţia lui „U" cu Ionel Ganea ce spuneţi?

Dumnezeu ţine cu echipa, dar oamenii care au puterea de decizie nu ţin. Îi vezi pe jucători că au un spirit bun, iar cei care ar trebui să ajute sunt împotriva ei, a echipei. Cu 36 de puncte nu pică 100%. Judecătorul şi Horia Ţiril bat pasul pe loc. În orice alt tribunal din ţara asta te duceai şi-ţi făcea planul de reorganizare pe care cereai apoi licenţa. Mai au bani de luat de la televiune din sezonul trecut, numai cu banii ăia îţi achiţi toate datoriile. Banii aceia sunt la Ligă, nu-i vrea Walter, cum am văzut că zic unii. Păi, dacă eu renunţ la toată investiţia, normal că nu mă interesează banii aceia. Cu drepturile TV din sezonul următor ţii echipa. Rămân jucătorii ăştia, mai găseşti şi alţii, „U" e o echipă care atrage. Eu spun că sunt răuvoitori.

Sunteţi de acord că „U" nu moare?

Nu moare! Sunt zeci de mii de oameni care o iubesc, dar sunt câţiva oameni „de bine" care vor să o ucidă. „U" are ocazia să meargă pe un drum excepţional, să fie un club curat, fără datorii, pe profit. Totul ţine, cum am mai zis, de planul de reorganizare şi licenţă. De acolo se porneşte.

 

Comenteaza