Yacouba Sylla, prezentat oficial la CFR Cluj. Mijlocașul a evoluat în Premier League și Ligue 1

Yacouba Sylla, prezentat oficial la CFR Cluj. Mijlocașul a evoluat în Premier League și Ligue 1
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campionii continuă campania de achiziții și au reușit să își asigure serviciile unui fotbalist din Mali, care a jucat în două dintre cele mai puternice campionate din lume. 

Cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon, "feroviarii" au bifat cel de-al șaptelea transfer al verii. Este vorba despre mijlocașul Yacouba Sylla. În vârstă de 28 de ani, fotbalistul sosește în Gruia din Norvegia, de la Stromsgodset. Jucătorul care evoluează pentru statul Mali a jucat în două dintre cele mai puternice campionate din lume, Premier League și Ligue 1. Mijlocașul vine în Gruia pentru a îmbunătăți o linie de mijloc care îi va conține în sezonul viitor pe Damjan Djokovic, dar și pe Michael Pereira, jucător trecut prin La Liga. 

Sylla a mai evoluat de-a lungul carierei la Clermont Foot (Franța), Aston Villa (Anglia), Kayseri Erciyesspor (Turcia), Rennes (Franța), Montpellier (Franța), Panathinaikos (Grecia) și Mechelen (Belgia). Mijlocașul a strâns și 34 de selecții în naționala statului Mali.

Comenteaza