''Zoki'', 33 de puncte cu "U"-BT: “Clujul nu are echipă de titlu anul acesta”

''Zoki'', 33 de puncte cu
Baschetbalistul Zoran Krstanovic a dezvăluit cum a trăit meciul împotriva singurei echipe cu care a câștigat titlul în România.

Pivotul sârb a revenit în această vară în România, dar nu la Cluj, unde a câștigat campionatul în 2011 după o finală de poveste cu Ploieștiul lui Arnautovic, ci la SCM "U" Craiova, formație ce și-a trasat obiective îndrăznețe în acest sezon. Sâmbăta trecută, "Zoki" a scris un nou capitol în "manualul" baschetului modern, înscriind 33 de puncte în meciul direct cu "U"-BT. Oltenii s-au impus pe teren propriu cu 90-86.

Expresia "baschet cu zâmbetul pe buze" nu se aplică în cazul lui Zoran Krstanovic, o fire sobră, aparent introvertită, cel puțin pe parchet, acolo unde, la 32 de ani, "uriașul" din Novi Sad continuă să demonstreze că plăcerea de a juca nu ține de culorile unui club sau altul. În această vară, președintele executiv Mircea Cristescu a optat pentru conturarea unui lot "mai solid, mai atletic, mai puternic", după cum a subliniat chiar el într-un interviu acordat la vremea respectivă pentru ZIUA de CLUJ.

Astfel, "Zoki" a ales o experiență în Bănie, acolo unde sâmbăta trecută, împotriva lui "U"-BT, a reușit din nou să impresioneze, cu 33 de puncte, 9 recuperări, trei intercepții și un "capac". Mai mult, el a avut un procentaj de 100% al aruncărilor de trei puncte, respectiv 83% de la "linia suspinelor". De altfel, după meci, antrenorul Dorin "Bobo" Pintea a pus înfrângerea și pe seama formei excelente a lui Krstanovic. "Sub panou, nu l-am putut opri pe Zoran", a admis acesta.

Contactat de ZIUA de CLUJ, sârbul a făcut câteva dezvăluiri interesante. "În primul rând, cred că a fost un meci dificil pentru ambele echipe. Pentru noi a fost complicat să legăm două victorii și să începem să profităm de avantajul terenului propriu. Bineînțeles că această partidă a fost diferită pentru mine față de celelalte din campionat, dar anii de experiență m-au învățat să las emoțiile la o parte. Mulți fani ai lui "U" m-au felicitat după meci, ceea ce înseamnă că ei încă mă respectă pentru ceea ce am făcut la Cluj. Să fiu sincer, așa cum am fost întotdeauna, nu cred că "U" are echipă de titlu în acest sezon. Campionatul este foarte puternic, iar multe formații au investit, s-au întărit", ne-a declarat pivotul.

În altă ordine de idei, Krstanovic a vorbit despre șansele fostei sale echipe în EuroChallenge, acolo unde va debuta pe 5 noiembrie, contra austriecilor de la Magnofit GK. Grupa clujenilor este completată de Trabzonspor Medical Park (Turcia) și Atomerömü SE (Ungaria). "Nu e o grupă ușoară, dar cu mult efort și atenție în joc, cred că "U"-BT va avea șanse reale să treacă în faza următoare", a adăugat "Zoki".


"Ritualul" de la "libere"

Krstanovic a vorbit despre unul dintre obiceiurile sale, acela de a săruta mingea de baschet înaintea aruncărilor de la linia de libere. "Aproape fiecare sportiv are un fel de "ritual", un obicei menit să-l ajute. Acela a fost "ritualul" meu într-o anumită perioadă a carierei. Cred că orice persoană este superstițioasă, nu doar în sport, cât și în viața de zi cu zi", a încheiat baschetbalistul Craiovei.

Două trofee a câștigat Zoran Krstanovic în România. Titlul cu "U" Mobitelco în 2011 și Cupa României, cu Gaz Metan Mediaș, în 2013.

24 de puncte, 6,8 recuperări, 1,3 pase decisive, un indice al eficienței de 22,5 e media lui Krstanovic după patru etape în Liga Națională de Baschet Masculin.

 

Comenteaza