Statul s-a apucat să facă pe cont propriu Autostrada Transilvania

Statul s-a apucat să facă pe cont propriu Autostrada Transilvania

Nodul de la Cheţani de pe Autostrada Transilvania (A3) va fi construit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), astfel încât lotul 3, între Iernut şi Cheţani, de 17,9 km, să poată fi dat în folosinţă în vară.

"Aşa cum am stabilit în întâlnirea de sâmbătă, de la Târgu-Mureş, cu premierul Ludovic Orban, s-a găsit soluţia pentru nodul de la Cheţani de pe A3. Acesta va fi construit de CNAIR în regie proprie şi va fi gata în două luni, astfel că, în această vară, cei 18 km de autostradă dintre Iernut şi Cheţani pot fi daţi în folosinţă.

Până la finalul acestei săptămâni vor fi gata toate actele, iar săptămâna viitoare angajaţii Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri Braşov şi Cluj vor putea intra în şantier", a arătat senatorul Cristian Chirteş, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că tronsonul Iernut - Cheţani al A3 urmează să fie gata până cel târziu la data de 1 iulie, în timp ce pe tronsonul Cheţani - Câmpia Turzii, stadiul fizic este de doar 35%, fiind luată în discuţie inclusiv varianta reluării licitaţiei pentru desemnarea constructorului, conform Economica.net.

Autostrada Câmpia Turzii - Târgu-Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, de 10,1 km şi lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, de 3,6 km, au fost date în folosinţă în 2018. Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, de 17,9 km, este într-un stadiul avansat de execuţie, iar porţiunea dintre Câmpia Turzii şi Cheţani, de 15,6 km, este în mare întârziere.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza