Swisspod, startup-ul Hyperloop în care au investit clujenii de la Something Big, începe testele în SUA

Swisspod, startup-ul Hyperloop în care au investit clujenii de la Something Big, începe testele în SUA
| Foto: playtech.ro

Swisspod, proiect premiat de Elon Musk, a închis runda de finanțare de seed și se pregătește să testeze conceptul în Colorado.

Something Big este un fond de investiții înființat la Cluj sub conducerea lui Alex Rus. Acesta a investit în compania elvețiană Hyperloop Swisspod, creată de un român, Denis Tudor, și care a fost premiată de către Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX.

Swisspod a închis runda de finanțare de seed și va începe dezvoltarea unui spațiu de testare a tehnologiei de transport rapid Hyperloop în Colorado. Printre investitorii acestei runde se numără si ACE & Company, care a mai investit și în alte proiecte de tehnologie, printre care și SpaceX, potrivit start-up.ro.

Acesta va fi cel de-al doilea spațiu de testare al startupului după ce, la începutul acestui an, Swisspod împreună cu Swiss Federal Institute of Technoloogy din Lausanne au lucrat la dezvoltarea unui sistem de testare operațional pentru astfel de soluții de transport, primul astfel de sit de testare din Europa.

„Suntem pe punctul de a construi o a cincea metodă de transport care va susține dezvoltarea unui sistem de transport de suprafață ultrarapid și sustenabil, cu o amprentă considerabil mai mică asupra mediului. Această tehnologie va schimba viitorul mobilității și lumea în care este conectată lumea. Suntem onorați și recunoscători să avem un sprijin atât de puternic din partea organizațiilor și liderilor din industrie. Această nouă rundă de finanțare cimentează credibilitatea companiei noastre pe această piață emergentă, reafirmă capabilitățile echipei noastre și poziționează Swisspod pe traiectoria către viitor”, a declarat Denis Tudor, cofondator și CEO al Swisspod.

Hyperloop, viteze de peste 1.200 km/h

Swisspod este o companie de transport elvețiană care dorește să construiască soluții pe baza tehnologiilor de tip Hyperloop. Comania vrea să folosească soluții de transport rapide și eficiente cu mediul. Proiectul are deja investitori și din România, cu toate că este într-o fază incipientă.

Hyperloop este o soluție de transport bazată pe capsule care ating viteze supersonice (1.200 km/h), cu emisii reduse de CO2 și consum de energie mult mai mic faţă de cele patru metode de transport tradiţional, respectiv naval, rutier, feroviar şi aerian.

Proiectul, premiat de Elon Musk

În 2016, 2017 și 2018, Swisspod a câștigat locul întâi în cadrul competiției lansate de Elon Musk, fondatorul SpaceX, pentru dezvoltarea tehnologiei Hyperloop. Denis Tudor și echipa lui s-au întâlnit de mai multe ori cu Elon Musk și cu cei de la SpaceX pentru a testa capsula Swisspod.

Comenteaza