11:06 Consiliul Județean Cluj derulează o serie de lucrări de întreținere pe drumurile județene, acestea constând în decolmatarea șanțurilor afectate sau care au suferit deteriorări în cursul sezonului rece.
11:02 Călătorii care vor să descopere Europa cu trenul pot cumpăra Interrail Global Pass sau Interrail One Country cu 15% reducere față de prețul standard, în perioada 10 și 31 martie 2026.
11:01 Trump anunță sfârșitul războiului cu Iranul, petrolul se prăbușește cu peste 6%.
10:37 Cel mai frumos cadou de primăvară este, totodată, și cel care te inspiră să te bucuri de tot ce te înconjoară.
10:30 Play-off-ul începe pe 13 martie, iar Universitatea Cluj și CFR Cluj se întâlnesc luni, 16 martie pe Cluj Arena, într-un nou derby de foc al orașului.
10:28 Municipiul Turda a găzduit sâmbătă, 7 martie evenimentul „Pentru EA: O Voce, o Forță, o Schimbare”, o inițiativă dedicată celebrării femeilor și rolului lor în comunitate.
10:24 Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că lucrările de extindere a Liceul „Dumitru Tăuțan” continuă, proiectul fiind realizat prin programul „Școala Verde”.
10:09 Un studiu arată că modificările produse de expunerea la anumite substanțe chimice în timpul sarcinii ar putea afecta chiar și 20 de generații.
10:08 CFR Cluj a câștigat partida cu Dinamo București, scor 2-0, în ultimul meci înainte de startul play-off-ului.
10:00 Temperaturile cresc de la o zi la altă și devin specifice primăverii. Primăvară va fi și de Paștele catolic, pe 5 aprilie. Ploile vor fi deficitare în majoritatea regiunilor țării.
09:55 O alertă la 112 s-a dat luni, 9 martie, cu privire la faptul că un bărbat a fost înjunghiat în plină strtadă și a fost lăsat de agresor să agonizeze în mijlocul drumului.
09:48 Creșterea cotațiilor internaționale ale țițeiului și produselor petroliere continuă să se reflecte în prețurile de la pompă.
09:27 În Pădurea Hoia-Baciu din Cluj-Napoca, două hectare de pădure au fost rase peste noapte, iar mai mulți activiști civici transmit autorităților clujene că nevoia publică de a păstra Pădurea Hoia vie, funcțională și așa cum este ea, ca spațiu forestier valoros pentru comunitate, este mai mare decât orice nevoie publică pentru tăieri de substituire.
09:11 Documentația pentru proiectul hidrocentralei Tarnița–Lăpuștești ar putea fi scoasă la licitație.
08:33 Echipele lui Lionel Messi și Louis Munteanu s-au întâlnit în etapa a treia a campionatului din Statele Unite ale Americii, Conferința de Est.
07:45 La Campionatul Național U17 de Lupte Libere care a avut loc la Ploiesti în perioada 6 - 8 martie a.c., sportivii de la CSM Viitorul Cluj și CSM Cluj-Napoca si CSS Viitorul Clujau luat 3 medalii de aur și 2 de bronz.
07:10 Descarcerarea, SMURD și SAJ au intervenit luni, 9 martie pe centura Apahida unde a avut loc un accident grav între un microbuz și o autobasculantă în care au fost implicate 11 persoane.
22:02, 9 Mar 2026 Formația pregătită de Daniel Pancu a câștigat partida cu Dinamo București, scor 2-0, în ultimul meci înainte de startul play-off-ului.