16:19 A fost dată în folosinţă în anul 1970, capacitatea maximă a sălii fiind de 3.000 de locuri. Sala a fost denumită în onoarea lui Horia Demian, un baschetbalist clujean
15:58 Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță publicul călător că numărul mijloacelor de transport în comun aflate în circulație se va suplimenta cu aproximativ 25%, incepand cu 08.09.2025, ca urmare a începerii anului școlar.
15:37 Echipa clujeană spera să obțină semnătura unui jucător cu mare experiență în primele două ligi din Italia.
15:36 Deputatul liberal Radu Moisin a recunoscut că nu a susținut cu entuziasm candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, dar spune că, odată ajuns președinte, acesta i-a depășit așteptările.
15:30 Ministerul Apărării Naționale anunță desfășurarea, în perioada 8-12 septembrie, a exercițiului interinstituțional „Concordia 25”, organizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaț
14:47 Deputatul clujean Radu Moisin a anunțat că lucrările la Autostrada Transilvania au finanțare asigurată prin Programul Operațional de Transport și că proiectul avansează conform planului.
14:12 Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, le transmite părinților că, în pofida zvonurilor care circulă, școala începe luni, 8 septembrie, și îi îndeamnă pe părinți să-i ducă pe copii la școală.
14:11 Anul trecut, municipalitatea a alocat aproximativ 950.000 de lei pentru aceste evenimente.
14:09 Campioana a emis un comunicat prin care explică modul în care va participa în cadrul întrecerilor interne în sezonul următor.
14:02 Subiectul este sensibil, tocmai de aceea cred că pot să îmi exprim și eu un punct de vedere.
13:50 Deputatul clujean Radu Moisin a declarat că reforma administrației publice locale nu trebuie să se traducă prin concedieri colective, subliniind că primăriile și consiliile județene au, de fapt, excedent bugetar, potrivit ultimelor date financiare.
13:46 Polițiștii din cadrul Biroului Control Intern și Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, în data de 4 septembrie, o percheziție la locuința unui polițistului de 43 de ani din Florești, în continuarea cercetărilor privind s
13:38 Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au început vineri, 5 septembrie 2025.
13:36 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
13:22 În ședința de Consiliu local din 5 septembrie, a fost aprobat proiectul care permite accesul animalelor de companie în sediile Primăriei Cluj-Napoca.
12:48 Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul pasajului subteran de la intersecția bulevardului Muncii cu strada Oașului.
12:36 O femeie a fost găsită fără suflare într-un apartament din Câmpia Turzii.
12:10 Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri două atenționări Cod Galben de val de căldură, temperaturi ridicate și disconfort termic, valabile în vestul, nordul și centrul României.
12:00 Deputatul Radu Moisin este invitatul jurnlistului Mihai Moga în emisiunea ZIUA LIVE, vineri, de la ora 12:00, în direct pe zcj.ro.