Trupa lui Dan Petrescu a aflat cu cine s-ar putea duela dacă va trece pe Maccabi Petah Tikva.
Internaționalul de tineret este din ce în ce mai aproape de revenirea în Italia, țara unde și-a petrecut cea mai mare parte a junioratului.
Atacantul a bifat primele sale minute în tricoul vicecampioanei chiar în Derby-ul Clujului.
Trupa din Gruia a aflat peste cine ar putea da dacă va elimina Maccabi Petah Tikva în turul 3 preliminar al competiției continentale.
Antrenorul CFR-ului crede că participarea echipei sale în cupele europene a cauzat înfrângerea în fața marii rivale.
Chiar dacă Adi Păun a deschis tabela derby-ului oraşului cu un gol spectaculos, "feroviarii" au pierdut partida cu 2-3 în faţa unei galerii a "şepcilor roşii" care a fost la înălţimea prestaţiei jucătorilor Universităţii.
Seara de duminică a oferit un spectacol de zile mari la Cluj-Napoca. În etapa cu numărul patru din sezonul regulat al SuperLigii României împotriva celor de la CFR Cluj, Universitatea Cluj a arătat, chiar pe terenul rivalei CFR Cluj, că are un cuvânt de spus în campionat.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a trecut de cea antrenată de Dan Petrescu, scor 3-2.
Episodul 84 al întâlnirilor dintre CFR și „U” Cluj are loc în în Gruia, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 22.00. ZIUA de CLUJ te ține la curent cu tot ce se întâmplă în