Compania de Apă „Someș" SA a semnat contractul de lucrări "Captare apă din Valea Răcătău, pentru suplimentare debit de apă potabilă în comuna Mărișel, județul Cluj".
Centrul Agro Transilvania, întreprindere publică înființată de Consiliul Județean Cluj și care administrează singura piață de gros a Clujului, a realizat o analiză a randamentului obținut de instalația fotovoltaică recent instalată, în primele patru luni de funcționare.
Începând cu anul 2016, primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat un proiect amplu de revitalizare și reîmprospătare a fațadelor clădirilor istorice.
Clădirea Consiliului Județean Cluj a avut parte zilele acestea de o curățenie high-tech. Geamurile imense au fost spălate cu ajutorul unei drone speciale, care a atras imediat privirile și curiozitatea trecătorilor.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de realizare a unui sens giratoriu pe drumul județean DJ 103G, la kilometrul 30+920, la intersecția cu drumul județean DJ 103I.
Este vorba de Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant. Acestea nu au primit finanțare prin PNRR, dar nici prin Programul Sănătate 2021–2027.
Consiliul Județean a demarat asfaltarea drumului comunal DC 177 Câțcău-Vad, recent preluat în administrare.
Președintele Consiliului Județean Cluj a cerut demararea unei anchete urgente la Aeroportul Internațional Cluj, după apariția în spațiul public a unor imagini care arată modul necorespunzător în care sunt manipulate bagajele călători
Consiliul Județean Cluj împreună cu Asociația Nature O'clock, reprezentanta Let's Do It, Romania! în județul Cluj îi invită pe doritori să ia parte, și în acest an, la Ziua de Curățenie Națională, organizată în data de 20 septembrie.