La întâlnirea de la Camera Deputaților, comisarul european Apostolos Tzitzikostas a vorbit despre Cluj ca model de bune practici pentru orașele din România și nu numai.
Pasionații de șah sunt așteptați la Centrul de Asistență Socială din Dej între 20 și 26 aprilie 2026 pentru a participa la competiția Memorialul "Nicolae A. Drăgan".
Un profesor clujean, care a format generații întregi de elevi, s-a stins din viață.
Anul 2025 a adus rezultate remarcabile pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, cu investiții majore și performanțe solide în cercetare, conform raportului prezentat de rectorul Anca Buzoianu.
Un urs a fost semnalat recent în localitatea Feleacu, aflată în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își consolidează poziția în clasamentul internațional QS Ranking 2026 by Subjects, confirmând evoluția constantă și performanța academică la nivel global.
Clujul se află printre principalele județe din țară care vor beneficia de finanțări consistente prin bugetul de stat pe 2026, cu investiții importante care vizează infrastructura mare.
Județul Cluj rămâne în topul cazurilor de gripă înregistrate la nivel național, arată datele celui mai recent raport al Institutului Național de Sănătate Publică.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" a organizat o acțiune gratuită de depistare a tuberculozei, adresată persoanelor vulnerabile din Cluj-Napoca, marcând astfel Ziua Mondială de Luptă împotriva acestei boli.
Două cutremure s-au produs, joi, la un interval de doar o oră și jumătate unul de celălalt, în două județe din Transilvania.