Ceea ce se întâmplă la Cluj întrece orice imaginaţie. Reprezentanţii judeţului şi cei ai aeroportului internaţional au ajuns într-un război deschis, cu acuzaţii dure din fiecare tabără.
Avocata fostei şefe a DIICOT Alina Bica, Laura Voicu, a fost adusă cu mandat la DNA, joi, ea spunând că a venit, "se pare", pentru a fi audiată într-un dosar în care ar fi vizată.
DNA cere aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraș, a fost arestat pentru 30 de zile în dosarul în care fostul șef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, este acuzat de abuz în serviciu.
În dosarul în care şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost reţinut luni de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu au fost reţinute alte şapte persoane, printre care şi un clujean.
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), luni dimineaţă, pentru a fi audiat într-un dosar. El este suspectat de abuz în serviciu într-un dosar deschis în urma unei sesizări a ANRP privind retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate.
Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Un barometru IRES vizând încrederea în justiţie relevă că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) beneficiază de multă sau foarte multă încredere în rândul a 63% dintre intervievaţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), de 50%, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), de 48%, iar 57% spun că sunt interesaţi de transmisiunile televiziunilor pe tema arestărilor şi condamnărilor din ultima perioadă.
Fostul judecător al CC Toni Greblă a fost reţinut, marţi, de DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit exporturi ilegale în Rusia şi că l-ar fi ajutat pe finul său Ion Bîrcină să obţină mai multe contracte pentru firma acestuia, primind în schimb o maşină şi rochii pentru soţie.
Recomandări: