Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.
Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, luni, 10 februarie, din funcția de președinte al României. Astfel, președintele Senatului, Ilie Bolojan, va fi numit președinte interimar, iar clujeanul Mircea Abrudean va prelua șefia Senatului.
Demisia lui Klaus Iohannis este legată politic de teama de a nu-și pierde privilegiile care îi revin conform legii. În cazul unei eventuale suspendări și a demiterii prin referendum, el nu ar mai fi avut dreptul la beneficiile care i se cu
Senatorul PNL de Cluj, Mircea Abrudean, va prelua președinția Senatului, în condițiile în care Ilie Bolojan va deveni președinte interimar al României în urma demisiei lui Klaus Iohannis.
Candidatul la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat că dacă ar fi ca Iohannis să aștepte să fie suspendat de Parlament, ar avea de pierdut: "Dacă ești demis îți pierzi drepturile prevăzute de lege pentru foști președinți”.
Liderul PNL a spus că în cazul în care măsurile de reformă ale Guvernului vor fi blocate se va ajunge la majorări. De asemenea, instabilitatea politică ar putea provoca astfel de creşteri.
Consiliul Național al PNL, întrunit duminică, a validat candidatura lui Crin Antonescu la Președinția României. La evenimentul de la București au fost prezenți 664 de delegați, din care și câteva zeci de clujeni.
Consiliul Național al PNL se reunește, duminică, la Palatul Parlamentului pentru validarea candidaturii fostului președinte al partidului Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului.