Trupa din Gruia a oficializat sosirea internaționalului moldovean în vârstă de 24 de ani.
Mijlocașul în vârstă de 30 de ani este cu gândul și la un posibil debut la echipa națională a României.
Vicecampioana din Superligă rămâne activă pe piața transferurilor, chiar dacă sezonul a început.
Unul dintre reprezentanții echipei clujene la EURO 2024 este monitorizat de mai multe cluburi, după cum anunță chiar Nelu Varga.
Patronul clubului din Gruia încearcă să obțină cât mai repede semnătura atacantului celor de la Fiorentina.
Cristi Balaj susține că vicecampioana din Superligă a fost aproape de a obține semnătura fratelui unui "feroviar".
Fostul antrenor al formației din Gruia a acceptat o nouă provocare în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Cele două rivale din Cluj sunt reprezentate în "11-le" ideal al rundei cu numărul doi din sezonul regulat.
Patronul formației din Gruia, Nelu Varga, a recunoscut că mai multe cluburi se interesează de serviciile unuia dintre titularii lui Petrescu.