Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a desfășurat nu mai puțin de 276 de misiuni în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorile pascale.
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj au desfășurat, în perioada 9–13 aprilie, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice în Huedin și în zonele rurale arondate.
Elevii din România vor avea, în 2026, o pauză de primăvară care coincide cu sărbătorile pascale, perioadă așteptată atât pentru odihnă, cât și pentru timp petrecut în familie sau scurte excursii.
Campioana României, U-BT Cluj-Napoca, are programat un meci de gală în a doua zi de Paște, urmând să întâlnească în deplasare formația Steaua Roșie Belgrad, una dintre prezențele constante din EuroLeague.
Sezonul de schi continuă la Băișoara, chiar și în apropierea sărbătorilor de Paște, datorită condițiilor meteo favorabile din ultimele zile.
Primarul Emil Boc a transmis un mesaj de susținere pentru inițiativa Băncii de Alimente, după ce a trecut printr-un magazin unde se desfășura campania de colectare.
În satele clujene, Vinerea Mare era o zi a tăcerii, a postului și a credințelor vechi.
În pragul Paștelui, primarul Clujului, Emil Boc, spune că, dincolo de agitația cotidiană, tradițiile rămân esențiale în familia sa.
Săptămâna Patimilor, în care am intrat de luni, este una dintre cele mai încărcate perioade ale anului din punct de vedere spiritual și ritualic în satul tradițional românesc.
Duminică, 5 aprilie, mai mulți credincioși sărăbtoresc Sărbătorile Pascale.