Marea Britanie introduce noi condiţii de călătorie pentru cetăţenii români, începând de la 1 ianuarie 2021, odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit.
Acordul la care au ajuns Marea Britanie și Comisia Euopeană conține trei elemente centrale - un acord comercial, un parteneriat în materie de securitate şi un cadru privind standardele de guvernare, potrivit unui plan po
Marea Britanie, Statele Unite și Canada au început vaccinarea anti-COVID. România și Uniunea Europeană mai așteaptă aprobări
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice, a indicat presa britanică sâmbătă seara, potrivit AFP şi publi
Biletele sunt deja în vânzare, cu tarife care pornesc de la 89 lei.
Pacienţii suspecţi de coronavirus pot face un test de salivă pentru a vedea dacă au boala, au anunţat cei de la Universitatea din Southampton. Până acum, potenţialii bolnavi au fost supuşi unor examinări incomode cu tampon pentru a prelua probele.
Fosta soție a lui Cristian Sabou, tânărul în vârstă de 27 de ani din Dej, care a ucis o femeie în Marea Britanie în toiul unui jaf, va fi recompensată de autorităţile britanice.
Guvernul britanic a publicat miercuri seară documentul referitor la planurile privind ieşirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi creşterea preţurilor la alimente, relatează CNN şi BBC.
Un bărbat, supectat că ar fi omorât o femeie în Anglia, a fost arestat la Cluj. Crima a fost comisă în 2013.
Recomandări: