Aproximativ 150 de motocicliști clujeni vor participa, joi, de la ora 19.00, la un marș menit să îi sensibilizeze pe șoferi asupra riscurilor pe care le presupune neatenția la volan.
Copilul de 10 ani, accidentat azi dimineaţă în Câţcău, a fost adus la UPU Cluj-Napoca. Conform medicilor, micuţul prezintă politraumatisme.
Un copil de 14 ani a fost accidentat grav de o maşină cu însemnele "Corp diplomatic" în centrul Clujului, în urmă cu mai puţin de o oră. Maşina era condusă de consulul maghiar Zoltan Szucs.
Un accident de circulaţie a avut loc în această după masă pe strada Oaşului, din Cluj-Napoca. Conform primelor informaţii, o persoană este încarcerată. La faţa locului se intervine cu două ambulanţe şi un echipaj de descarcerare.
Un accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţine momente în localitatea clujeană Jucu. Din primele informaţii, trei persoane au fost rănite.
Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în această seară pe strada Traian Vuia din cartierul Someşeni. Două dintre maşini s-au tamponat violent, iar şoferii au necesitat descarcerare, fiind transportaţi la spital.
Un accident de circulaţie a avut loc la ora 7.20 între localităţile clujene Bonţida şi Fundătura. Din primele informaţii, trei persoane au fost rănite
În urma accidentului de aseară de la Fundătura a decedat şi cel de-al doilea bărbat aflat în autoturismul Peugeot.
Un maşină, care rula cu viteză dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, a ieşit de pe şosea şi a intrat cu partea laterală într-un podeţ din beton. În urma coliziunii, şoferul a fost uşor rănit.
Recomandări: