Victoria vicecampioanei l-a dus pe unul dintre elevii lui Cristiano Bergodi printre remarcații rundei cu numărul 5 din sezonul regulat.
Ajuns în vară în curtea vicecampioanei, jucătorul în vârstă de 30 de ani are cifre excelente.
Alibek Aliev, atacantul central al Universității Cluj, transferat de nici două luni de la rivalii din Gruia, CFR Cluj, marchează pe bandă rulantă, iar Cristiano Bergodi e convins că poate să îl înlocuiască cu succes pe Jovo Lukic.
Unul dintre elevii lui Cristiano Bergodi se numără printre remarcații rundei cu numărul 3 din sezonul regulat.
Alibek Aliev (29 de ani), atacantul central al Universității Cluj care a marcat revenirea echipei lui Bergodi în partida cu Botoșani, a fost transferat de abia o lună de la rivalii din Gruia, CFR Cluj.
Vicecampioana României întâlnește formația norvegiană în turul al doilea preliminar din UEFA Conference League.
Victoria de pe teren propriu, în fața celor de la Farul Constanța, a propulsat doi "studenți" în cel mai bun 11 al rundei.
Cu experiență în fotbalul scandinav, Alibek Aliev a vorbit despre ce îi așteaptă pe "studenți" în duelul cu Brann, din turul al doilea preliminar al competiției.
Noul jucător al vicecampioanei României și-a început excelent aventura în tricoul alb-negru.
Echipa antrenată de italianul Cristiano Bergodi a remizat în Polonia contra lui Dinamo Kiev, 0-0, în prima manșă din turul 1 preliminar al Europa League, dar antrenorul susține că ucrainenii au șanse mai mari la calificare.