Anul trecut, 20% dintre companiile care au acordat tichete cadou de 8 martie au fost firme mici și mijlocii.
Compania Arobs Transilvania Software din Cluj vrea să acorde acțiuni gratuite într-o operațiune de majorare de capital.
Ministrul Sănătății a declarat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care stabileşte cum vor fi renumerate cadrele medicale care vor participa la procesul de vaccinare. Medicii de familie vor primi un bonus de 30 de lei/pacient.
Victoria împotriva lui Celtic și imiplicit calificarea în play-off i-au asigurat un bonus substanțial antrenorului campioanei.
În urma negocierilor purtate luni, urmează ca noua formă să fie adoptată de către Consiliul ASF şi să intre în aplicare „până cel mai târziu la începutul lunii august", a precizat Leonardo Badea, președintele ASF.
În criză economică, Banca Transilvania dă bonusuri de performanţă angajaţilor. La fiecare cinci lei provizionaţi, Banca Transilvania a scos în prima jumătate a anului încă un leu din buzunar, pentru bonusurile salariaţilor.
Recomandări: