Mijlocașul în vârstă de 30 de ani este cu gândul și la un posibil debut la echipa națională a României.
Vicecampioana din Superligă rămâne activă pe piața transferurilor, chiar dacă sezonul a început.
Formația din Gruia întâlnește Neman Grodno, în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.
Cristi Balaj anunţă că plecarea de la CFR Cluj a unui jucător important este iminentă. Acesta ar urma să se despartă de echipa din Gruia şi să semneze în Golf.
Antrenorul formației din Gruia a abordat discursul deja caracteristic despre adversarii pe care îi întâlnește în competițiile continentale.
Unul dintre reprezentanții echipei clujene la EURO 2024 este monitorizat de mai multe cluburi, după cum anunță chiar Nelu Varga.
Patronul clubului din Gruia încearcă să obțină cât mai repede semnătura atacantului celor de la Fiorentina.
Formația din Gruia se pregătește pentru startul unui nou parcurs în preliminariile cupelor europene, iar primul meci va fi pe teren propriu.
Cristi Balaj susține că vicecampioana din Superligă a fost aproape de a obține semnătura fratelui unui "feroviar".