CFR Călători va închiria toate spaţiile publicitare disponibile, pentru a-şi majora în acest an veniturile cu şase procente, şi va încerca să găsească, împreună cu Ministerul Finanţelor, o schemă de reducere a arieratelor cu 300 milioane lei, până la sfârşitul lunii iunie a acestui an.
Trenul rapid Bucureşti - Cluj a deraiat în această după-masă în apropierea localităţii braşovene Racoş, din cauza unei viituri. În tren se aflau aproximativ 250 de călători. Nu au fost înregistrate victime.
Trenul care circulă între Cluj-Napoca şi Bucureşti Nord va avea mai multe vagoane între 29 aprilie şi 2 mai, datorită cererii mari pe această rută, precizează CFR Călători. În schimb trenul accelerat Cluj-Napoca - Deva şi retur va fi anulat în 30 aprilie şi respectiv 1 mai.