Biserica Creştină Baptistă dorește edificarea unui nou lăcaș de cult în localitatea Chiuiești, județul Cluj. Proiectul este la „mâna” urbaniștilor clujeni.
În cartea sa autobiografică, intitulată ”Poveste către tata”, care urmează să fie lansată public joi, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a rezervat un capitol primarilor din Cluj.
Urbaniștii județului Cluj vor avea de dezbătut și votat un proiect care vizează edificarea unei baze sportive în comuna Mica, satul Mănăstirea.
În unitățile de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj s-au realizat o serie de activități și lucrări în vederea derulării în cele mai bune condiții a noului an școlar.
Conform celor mai noi statistici, Județul Cluj își menține poziția de lider în ceea ce privește accesarea de fonduri europene la nivel de țară, cu excepția regiunii București – Ilfov, care este o regiune dezvoltată și beneficiază de fonduri dedicate.
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa miercuri, 4 septembrie 2024, începând cu ora 09.30, în localitatea Călărași.
Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că în perioada lunilor iulie – august a.c. au fost executate marcaje rutiere pe 11 sectoare de drum, situate pe 10 drumuri județene, pe o lungime însumată de 136,982 kilometri.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a scris prima sa carte, intitulată „Poveste pentru tata”. Volumul autobiografic, la baza căruia stau amintirile sale din perioada 2004-2024, va fi lansat joia viitoare, pe 5 septembrie.
Consiliul Județean Cluj a alocat bani din fondul de rezervă pentru lucrările de consolidare a podului peste Someș din Dej. Bani suplimentari a primit și comuna Aghireșu pentru reabilitarea unei școli.