Piața Unirii din Cluj-Napoca se pregătește să devină „Planeta Crăciun”. Roata panoramică a fost deja instalată, primele căsuțe și-au făcut apariția, iar scena este în construcție.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, va efectua sâmbătă o vizită de lucru la Cluj-Napoca. Programul include întâlniri cu reprezentanți ai administrației județene, vizite la spitale, dar și la UMFIH și Terapia.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță modificări pe traseul liniei 49, începând de luni, 9 noiembrie 2026.
CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că, începând cu data de 9 noiembrie 2026, va fi înființată o nouă stație de îmbarcare/debarcare.
Polițiștii au efectuat 37 de percheziții domiciliare în șapte județe, inclusiv în Cluj, și în București, într-un dosar penal de proxenetism, în cadrul operațiunii JUPITER.
Primăria Municipiului Dej, Asociația Anima Pro Terra și primăriile Mica și Cuzdrioara, organizează o nouă campanie de sterilizare gratuită pentru câini (femele).
Președintele Consiliului Județean Cluj se întreabă de ce este atât de mult lăudat județul Bihor, când acesta este mult sub Cluj la indicatori esențiali precum PIB/locuitor, salariul mediu sau traficul de pasageri aerian.
Printre proiectele premiate joi seara, la Cluj-Napoca, la Gala DpIT 2026, se află aplicații pentru sănătate, supravegherea vârstnicilor, trafic sau risipă alimentară.
Clujenii sunt invitați să participe, în perioada 9–13 noiembrie, la campania națională de donare de sânge „FALL FOR LIFE”, organizată de echipa studențească „Donează sânge, fii erou!”, din cadrul UMF Cluj.
Primăria Cluj-Napoca face noi pași pentru construirea Centrului de îngrijiri paliative de pe Valea Gârbăului, o investiție estimată la aproximativ 50 de milioane de euro.