Concursul „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” este organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu prof. dr. Rada Mihalcea, profesor la Universitatea Michigan și cetățean de onoare al municipiului din anul 2014.
Furtuna de sâmbătă lăsat în urmă o serie de pagube în județ, însă a făcut și spectacol prin fulgerele care au brăzdat cerul.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe bazine hidrografice din Transilvania, Banat şi Moldova.
Meteorologii au emis mai multe atenționări Cod Roșu, Portocaliu și Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru acest weekend în aproape toată țara.
Compania de Apă Someș a anunțat că întrerupe vineri, 25 iulie, furnizarea apei potabile în mai multe zone din Cluj-Napoca, precum și pe străzi din comunele Baciu și Florești.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Velo Apuseni". Durata de realizare a proiectului este de 14 luni.
După repartizarea aomputerizată, elevii pot face schimb de locuri, în cazul în care nu au reușit să ajungă în liceul sau specializarea dorită. Schimbul se poate realiza dacă elevii au aceeași medie de admitere la liceu.
Ministerul Educației a publicat lista primelor 20 de licee din țară ordonate după ultima medie de admitere în 2025.
Ce-a de-a doua etapă de repartizare în învățământul liceal se desfășoară în perioada 1 - 19 august 2025.