Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor se va reuni, luni, la ora 16.00, pentru a se pronunţa prin vot asupra constituirii Comisiei de anchetă a rectificărilor bugetare din 2016, dar şi asupra constituirii a trei comisii comune - de control SRI, SIE şi a revoluţionarilor din 1989.
Cei 13 membri ai Comisiei parlamentare Roşia Montană şi-au încheiat, miercuri seară, vizita în judeţul Alba, la Câmpeni, iar cele aproximativ 1.000 de persoane care au încercat să le blocheze plecarea în faţa unui restaurant din localitate au încetat protestul.