Costurile pentru închiderea gropii de la Pata Rât ar urma să se tripleze, având în vedere că s-a depus o cantitate de deşeuri cu mult peste ceea ce s-a estimat în proiectul elaborat în urmă cu doi ani, a atras atenţia liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu.
Vineri, 25 ianuarie, ar putea fi ziua decisivă, în care vom afla dacă depozitul ecologic de deşeuri va mai avea sau nu un constructor. Acesta este termenul la care italienii de la Ladurner Impianti SRL vor anunţa dacă sunt dispuşi sau nu să preia conducerea consorţiului al cărui fost lider, firma Confort, a dat faliment şi să ducă proiectul mai departe.
Curtea de Apel a respins printr-o decizie luată ieri contestaţia administratorului rampei de la Pata Rât, firma Salprest Rampă împotriva deciziei din octombrie a Gărzii de Mediu prin care a fost sistată depozitarea.
Soluţia pentru problema deşeurilor din Cluj-Napoca este un proces în instanţă. Firma care deţine rampa de gunoi închisă de Garda de Mediu a atacat decizia la Judecătorie. Până la soluţionarea cauzei, hotărârea Gărzii de Mediu se suspendă, iar gunoaiele pot fi depozitate din nou la Pata Rât. Soluţia este doar una temporară.
Persoanele care locuiesc în zona "Dallas" de la Pata Rât protestează astăzi faţă de închiderea rampei de gunoi.
Noiembrie 2012. În Cluj-Napoca, oraş cu deziderate de Capitală Culturală Europeană, nu se mai ridică gunoaiele clujenilor pentru că firmele de salubritate care operează în municipiu nu mai au unde să-l depoziteze.
Garda de Mediu a închis astăzi rampa temporară de depozitare a gunoaielor din Cluj-Napoca, din cauza lipsei avizelor. Clujenii nu mai au acum unde să-şi depoziteze deşeurile, după ce rampa de la Pata Rât a fost închisă definitiv în urmă cu doi ani.
Noul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Eco Metropolitan este de mâine Septimiu Sânmărghiţan, au decis azi membrii asociaţiei.
O nouă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice din acest an are loc mâine, la Cluj-Napoca, informează Primăria.
Recomandări: