Fundaşul lui Dinamo s-a săturat de „Ştefan cel Mare" şi se află în conflict cu şefii clubului bucureştean. O posibilă destinaţie ar fi CFR Cluj.
Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat ieri că gruparea pe care o conduce va face memoriu împotriva arbitrului Cătălin Popa, care a greşit în opinia sa la patru faze importante în partida cu Săgeata Năvodari.
Dinamo Bucureşti nu va beneficia de aportul suporterilor în sectorul rezervat galeriilor formaţiilor oaspete în meciul de deseară cu CFR Cluj, conform unei sancţiuni acordate de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal.
Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican, crede că dacă formaţia sa va arăta determinarea din ultimele meciuri "ar fi nedrept să venim fără cele trei puncte".
Echipa Dinamo Bucureşti a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a LPF cu interzicerea participării suporterilor proprii în sectoarele destinate formaţiei oaspete la următoarele două meciuri din deplasare din Liga I, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al LPF.
Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că administratorul delegeat al clubului, Cornel Dinu, aflat la final de contract, va continua la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, ocupând aceeaşi funcţie.
Tehnicianul Flavius Stoican a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, în locul lui Gheorghe Mulţescu, al cărui contract a fost reziliat pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Fotbaliștii din „Groapă" au intrat în conflict cu mai mulți suporteri ai formației „U" Cluj, care au venit la București pentru a susține naționala României în meciul cu Ungaria, relatează evz.ro.
Actuala echipă a Universităţii a intrat deja în statistici. Bucşa, Popa şi ceilalţi „studenţi" se pot lăuda cu cel mai sărac debut de campionat în Liga I de după 1989.
Recomandări: