Elevii se întorc luni, 4 noiembrie, în școli, după o săptămână de vacanță.
Un incident între doi elevi de liceu a fost recunoscut ca bullying de judecători, care au impus agresorului sancțiuni educative și plata de daune morale în valoare de 25.000 de lei.
Primul modul de cursuri din anul școlar 2024-2025 se încheie vineri, 25 octombrie, iar copiii intră în vacanța de toamnă.
Ministerul Educației a anunțat, joi, că a lansat, în colaborare cu UNICEF și Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale a Comisiei Europene, proiectul „Politici și resurse pentru școli sigure și suportive”.
Ordinul ministrului educației privind aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru elevi a fost publicat în Monitorul Oficial.
Prima plată a burselor școlare în anul școlar 2024-2025 se va face în luna noiembrie, potrivit noii metodologii de acordare a burselor.
Polițiștii au depistat zeci de elevi din Cluj-Napoca care absentau de la ore.
La finalul primului modul de cursuri din acest an școlar elevii vor avea parte de o săptămână de vacanță.
O parte dintre jucătorii liderului din Superligă au participat la o acțiune inedită în pauza competițională.