Guvernul elimină pragul neimpozabil de 600 de lei pentru câştigurile din jocuri de noroc şi introduce taxarea progresivă în trei trepte, de 1%, 16% şi 25% în funcţie de nivelul veniturilor, cotă aplicată la toate sumele încasate, până în prezent impozitul fiind de 25%, dar pe venitul net.
Sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţă va fi modificat prin ordonanţă de urgenţă, pentru o mai mare eficienţă şi utilizare a resurselor puse la dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat premierul Victor Ponta, după prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol.
Guvernul a decis să desfiinţeze Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi să formeze în locul lor, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii.
Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul de încredere al Parlamentului, potrivit unor surse din comisia de numărare a voturilor.
Reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai (OSUBB) cer Guvernului să aloce, în noul buget, 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educație. În caz contrar, susţin că vor ieşi în stradă, la fel ca anul trecut.
Viitorul Cabinet va avea un singur vicepremier, această funcţie urmând a fi deţinută de Gabriel Oprea
Bogdan Stanoevici anunţă că va fi schimbat din postul de ministru pentru Românii de Pretutindeni
Salariile bugetarilor de anul viitor vor fi îngheţate la nivelul de la finele acestui an. Cu toate acestea, există şi câteva excepţii.
Guvernul va adopta săptămâna viitoare, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările privind legislaţia pieţei de capital, a anunţat, miercuri, ministrul delegat pentru buget, Daris Vâlcov, după ce Executivul a amânat în mai multe rânduri adoptarea acestora.
Recomandări: