Până la finalul săptămânii trecute, peste o jumătate de milion de persoane s-au vaccinat antigripal, cu circa 45% mai multe față de perioada similară de anul trecut.
În ultima săptămână, la nivel național au fost înregistrate șapte decese ale unor persoane confirmate cu SARS-CoV-2.
A început sezonul virozelor, iar INSP informează că au fost confirmate deja primele cazuri de gripă.
Noi cazuri de West Nile au fost confirmate, în România, în ultima săptămână. Au mai murit trei persoane infectate, astfel că numărul deceselor a urcat la 13.
De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu West Nile, din acest an, au fost înregistrate zece decese ale unor persoane infectate cu virusul.
Ziua Europeană pentru Combaterea Depresiei este marcată, în fiecare an, la data de 1 octombrie, o iniţiativă a Asociaţiei Europene pentru Combaterea Depresiei.
Octombrie este luna de conştientizare cu privire la cancerul sân, iar medicii avertizează că această patologie poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc.
Noi cazuri de West Nile au fost confirmate, în România, în ultima săptămână. Au mai murit trei persoane infectate, astfel că numărul deceselor a urcat la 9.
Noi cazuri de West Nile au fost confirmate, în România, în ultima săptămână. A mai murit o persoană infectată, astfel că numărul deceselor a urcat la 5.