Reprezentanții stațiunii Buscat din Băișoara au transmis un mesaj turiștilor care vin astăzi în stațiune. Pentru a evita aglomerația din weekend, aceștia au spus că accesul va fi restricționat după ce locurile de parcare se vor umple.
Reprezentanții pârtiei Buscat au anunțat că miercuri, 30 noiembrie, vor deschide banda de urcare pentru pârtia de începători și pârtia de sanii.
Se deschide pârtia de schi Feleacu din Cluj-Napoca.
Salvamontiștii clujeni au organizat un exercițiu de salvare din telescaun, acțiune care face parte din pregătirea periodică a salvatorilor montani și care are loc în fiecare an înaintea deschiderii sezonului de schi.
O stație de încărcare gratuită pentru mașinile electrice a fost instalată lângă o pârtie din județul Cluj.
Este zăpadă din belșug pe pârtiile din Cluj, așa că e musai ca iubitorii de schi şi snowboard să-și ia echipamentele și să profite de sezonul rece, cât mai e.
Recomandări: