Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor încasa anul viitor contribuţii în sumă de 870 milioane de euro şi vor ajunge la active nete de 4,2 miliarde de euro, de la 2,96 miliarde de euro la 30 octombrie, estimează directorul general ING Pensii Private, Raluca Ţintoiu.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit o iniţiativă legislativă a şase deputaţi PSD care prevede că membrii Academiei Române, ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi ai academiilor de ramură vor fi exceptaţi de la pensionare la împlinirea vârstei de 65 ani.
Recomandarile Uniunii Europene imping Romania sa-i trimita pe bunici inapoi in campul muncii si sa egalizeze varsta de pensionare a femeilor cu a barbatilor. Astfel, USL este silita sa continue politica lui Emil Boc, impotriva careia a luptat la baioneta pana a castigat alegerile.
Şi-a luat concediu pentru a-şi plăti dările la stat. O clujeancă a fost plimbată pe drumuri timp de două săptămâni, din cauza birocaţiei de la Casa Judeţeană de Pensii. În cele 14 zile, femeia s-a lovit de numeroase răspunsuri negative, şi asta pentru că sistemul informatic al instituţiei era defect, informeaza Realitatea TV Cluj.
Dacă vă primeaţi pensia sau salariul pe 15 august, aflaţi că banii vă vor fi viraţi cu întârziere, deoarece Guvernul a decretat azi ca ziua de vineri 15 august să fie declarată zi liberă.
Dacă nu ştiţi încă ce e birocraţia, aflaţi că şi pentru a plăti contribuţia la pensie vă trebuie 14 zile şi voinţă de fier. A verificat-o pe propria piele o clujeancă.
Între greva poştaşilor şi pensionari este o conexiune puternică. Bătrânii au aşteptat astăzi cu sufletul la gură să vadă ce vor face poştaşii care au declanşat greva spontană. Ei s-au temut că, din cauza conflictului de muncă, vor rămâne fără pensii, informează Realitatea TV Cluj.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea de aprobare a OUG privind creşterea pensiilor.
Guvernul Boc prevede majorări de 5% ale pensiilor, Guvernul Ponta le măreşte cu doar 4%.
Recomandări: