După anunţul privind iminenta modificare a legii pensiilor speciale, doar în ultima săptămână au ieşit la pensie aproape 1.000 de poliţişti.
Abonamentele gratuite de transport în comun pentru pensionarii din Floreşti, aferente anului 2017, se eliberează începând de mâine, marți, 20 decembrie.
Pensionarii şi persoanele vârstnice din Cluj-Napoca vor beneficia şi în 2017 de transport în comun gratuit.
Primăria municipiului Cluj-Napoca menține același nivel al impozitelor locale pentru 2017, la fel ca în anul 2016, prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local care este în consultare publică începând de miercuri.
Numărul de pensionari a scăzut în primul trimestru cu 16.000 de persoane, la 5,2 milioane, conform INS.
Cea de-a şasea ediție a proiectului „Nepoți de Crăciun”, derulat de Asociația Magic People, s-a bucurat de succes. Deşi obiectivul a fost să se strângă alimente pentru 2.000 de bunici din centrele de zi din Cluj, cu ajutorul clujenilor s-au făcut 2.126 astfel de pachete.
Municipalitatea clujeană a început pregătirile pentru tradiţionala petrecere organizată de Ziua Vârstnicului la Cluj-Napoca. Miercuri, consilierii local vor vota un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de bani de la bugetul local pentru a organiza o petrecere pentru 2000 de vârstnici din oraş.
Jumătate dintre pensionarii de asigurări sociale de stat, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei, la sfârşitul primului trimestru fiind înregistraţi 1,14 pensionari la un salariat, potrivit datele de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Pensionarii şi persoanele vârstnice vor beneficia în acest an de gratuităţi la transportul în comun, a anunţat Primăria Cluj-Napoca.
Recomandări: