PNL a depus, miercuri, la Curtea Constituţională, trei sesizări de neconstituţionalitate, una dintre acestea vizând modificările aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, motivând că sunt vicii de neconstituţionalitate care invalidează proiectul.
PNL a depus vineri, la CCR, o sesizare de neconstiuţionalitate la proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, invocând că există amendamente care au fost adoptate cu încălcarea prevederilor constituţionale.
PNL a depus la Curtea Constituţională sesizarea privind modificările la Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a declarat, miercuri, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, cerând societăţii să “strige din răsputeri” demisia lui Liviu Dragnea.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis, marţi, o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose, cerându-i să oprească „atrocităţile” propuse pentru modificarea legilor Justiţiei şi să nu se comporte ca o marionetă sforărită de grupul toxic Dragnea–Tăriceanu.
Moartea Regelui Mihai poate fi pentru PSD acea fereastră care se ivește în istorie atunci când dispare o ușă. Mai rămâne să închidă ochiul bolnav, care îi pune în față opțiunea demantelării definitive, și să-l deschidă pe cel isteț, pentru salvarea in extremis.
Partidul lui Dacian Cioloș este o declarație de război la adresa PNL, fostul premier tehnocrat a devenit principalul inamic al liberalilor, iar PNL ar putea să nu-l mai susțină pe președintele Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte.
Săptămâna aceasta au început dezbaterile pe buget în comisiile parlamentare.
În plin scandal al modificării legii privind integritatea, un deputat al opoziţiei cere încetarea mandatului mai multor parlamentari, printre care se află şi un deputat de Cluj.
Prim-vicepreședintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a afirmat, vineri, că se așteaptă "la tot ce este mai rău" în legătură cu legile Justiției din partea "celor care au acaparat decizia politică în PSD-ALDE".
Recomandări: