Casele de schimb valutar din Cluj și băncile din România și-au actualizat cursul euro, după ce Nicușor Dan a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România.
După mai multe zile în care euro a înregistrat valori maxime, leul românesc (RON) își revine la cursul valutar, luni dimineață, după aflarea noului președinte al României.
Euro a atins valori record consecutive săptămâna trecută în contextul tensiunilor politice după turul întâi al alegerilor prezidențiale, iar luni, 12 mai 2025, moneda și-a temperat creșterea.
Odată cu creșterea istorică e euro, practic s-au scumpit și chiriile din Cluj-Napoca și alte orașe din România, deoarece mulți oameni își plătesc chiria în această monedă.
Casele de schimb valutar din Cluj și-au actualizat și ele cursul euro, după ce moneda a depășit oficial pragul de cinci lei.
Moneda naţională a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9783 lei/euro, în creştere cu 0,52 bani (0,10%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9731 lei.
Analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat fiind 5,0465 lei pentru un euro.
Nou maxim istoric pentru moneda americană. Potrivit BNR, dolarul american a fost cotat luni la 5,1135 lei.
Dolarul american rămâne mai scump decât moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat luni de banca centrală a indicat 4,8579 lei pentru un dolar, faţă de 4,8215 de lei pentru un euro.
Francul a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9986 lei/franc, mai mare cu 1,14 bani (+0,22%) faţă de joi, când un franc a fost cotat la 4,9872 de lei.