Asociaţia producătorilor de medicamente din România, condusă de un clujean, cere re-evaluarea listei de medicamente compensate și gratuite pe baza unor criterii științifice riguroase.
Una dintre cele mai importante şi de succes fabrici clujene îşi va schimba patronul. Compania japoneză a vândut către indieni cu 3,2 miliarde de dolari.
Ministrul Educaţiei, care se ocupă şi de cercetare ştiinţifică, a vizitat joi şantierul noii unităţi de cercetare-dezvoltare a producătorului clujean de medicamente Terapia, care costă aproape 30 milioane de lei.
O serie de fabrici, centre logistice, de distribuţie şi de cercetare urmează să fie puse în funcţiune în lunile următoare, cu lucrări pregătite sau aflate în derulare pe parcursul lui 2013.
Taxa impusă producătorilor de medicamente în România întârzie punerea în practică a planurilor iniţiale propuse acţionarilor japonezi şi indieni, acuză conducerea societăţii multinaţionale.
Producătorul de medicamente cu acţionari japonezi Terapia Ranbaxy dă în funcţiune un complex logistic nou pe platforma industrială şi va demara lucrările la viitorul obiectiv.
Sectorul medicamentelor generice şi biosimilare resimte în mod profund efectele negative determinate de condiţiile tot mai ostile de piaţă, în pofida datelor statistice relativ optimiste publicate recent de companiile de analiză de piaţă specializate în industria farmaceutică, apreciază reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), într-un comunicat remis ieri AGERPRES.
Dragoş Damian, director general al producătorului de medicamente Terapia Ranbaxy, susţine că forţa de muncă mai ieftină reprezintă un avantaj important pentru atragerea investitorilor.
Redeschiderea Institutului Cantacuzino este un act de normalitate şi de siguranţă pentru pacienţi, medici şi farmacişti, după ce România a cheltuit cel puţin 15 milioane de euro pe an pentru a se aproviziona cu vaccinuri mai scumpe din import, spune preşedintele APMGR, Dragoş Damian.
Recomandări: