S-a descoprit un nou beneficiu al țigărilor electronice în cazul fumătorilor care doresc să se lase de acest obicei.
Legea care interzice comercializarea ţigărilor sau a tutunului cu aromă caracteristică, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, a fost promulgată.
Inspectorii vamali au reţinut cele două autoturisme cu care se făcea transportul ilegal.
Doi tineri au fost jefuiţi în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:00, pe o alee din cartierul Mănăştur.
Membrii grupării de contrabandişti de ţigări vizată de percheziţiile făcute de DIICOT Suceava în cinci judeţe au fost prinşi în flagrant în judeţul Cluj, în noaptea de marţi spre miercuri, dar au reuşit să spargă trei baraje ale poliţiştilor.
Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută în satul Finişel din comuna Săvădisla.
La mai puţin de o săptămână distanţă, poliţiştii clujeni au descoperit în trafic un alt contrabandist de ţigări.
Un contrabandist de ţigări a fost prins de poliţiştii clujeni pe un tren, în urma unei acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor comise în mijloacele de transport în comun.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj un bărbat este cercetat pentru contrabandă cu ţigări şi alcool.
Recomandări: