Poate fi preparat sub forma unui desert gustos sau sub forma unei garnituri sățioase pentru felul principal. Oricum ar fi consumat, acest aliment este un adevărat aliat al unui organism sănătos. Este un boost de energie, stimulând activitatea creierului, ține deoparte cancerul și bolile cardiovasculare.
Dacă în primele zile de septembrie temperaturile erau de-a dreptul caniculare, odată cu venirea primului weekend din lună toamna îşi intră în drepturi. De vineri până duminică întregul judeţ va sta sub ameninţarea furtunilor, iar mercurul din termometre va scădea până la 20 de grade.
Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele trei luni.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vizitează, la ora transmiterii acestei ştiri, Unitatea NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti, ministrul Apărării, Mircea Duşa, afirmând, la ceremonie, că în toamna acestui an structura de comanda va fi acreditată şi va putea funcţiona.
O fotografie realizată lângă o şosea din Transilvania se află într-un top realizat de un site american, care se intitulează a fi „probabil cel mai bun site din lume”.
Varianta de subiecte extrasă luni pentru proba scrisă la limba şi literatura română de la examenul de bacalaureat, sesiunea august - septembrie, la profilul real şi filiera tehnologică, a fost cea cu numărul 5.
Probele scrise de la bacalaureatul de toamnă încep luni, cu examenul la limba şi literatura română.
Clujenii vor avea parte de vreme caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor varia între 3 grade Celsius, pe timp de noapte şi 18 grade Celsius, pe timp de zi. În prima jumătate a săpătmânii se vor înregistra ploi, iar în zilele ce vor urma soarele va străluci pe cer.
Recomandări: