Monica Iacob Ridzi a ajuns la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferată, la cerere, din motive medicale, de la secţia din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, după un drum de 24 de ore, potrivit unor surse din Administraţia Naţională Penitenciarelor.
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.