Premierul maghiar transformă Ucraina în țap ispășitor al campaniei electorale, într-un efort de a-și consolida poziția înaintea scrutinului din Ungaria, de duminică.
Liderul partidului de opoziție din Ungaria, „Tisza”, și-a anunțat strategia față de Moscova.
Casa Albă a anunțat oficial joi seară că vicepreședintele SUA ajunge peste 5 zile la Budapesta ca să-l susțină pe Viktor Orban în alegerile parlamentare, scrutin care i-ar putea decide soarta politică.
Lecții pentru lume din micuța Ungarie. Un regim iubit de MAGA ar putea pierde în curând puterea, titrează The Economist.
Partidul de centru-dreapta Tisza din Ungaria și-a mărit avansul față de Fidesz, formațiunea premierului Viktor Orban, înaintea alegerilor parlamentare de la 12 aprilie.
Pe 12 aprilie, maghiarii se vor prezenta la urne pentru a-și exercita votul în cadrul ultimelor alegeri din Ungaria. Deși în aparență sunt democratice, sistemul construit de Viktor Orbán îi oferă un avantaj mare, ceea ce face foarte greu pentru opoziție să îl învingă.
Ministrul de maghiar Externe Peter Szijjarto vorbea la telefon cu Serghei Lavrov, omologul său, în timp ce miniștrii UE luau în considerare luarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Pședintele SUA, Donald Trump, a postat miercuri dimineață un mesaj de susținere pentru premierul Ungariei, Viktor Orban.
”Casa Bocskai” din Cluj-Napoca a trecut printr-o renovare completă, fiind nu doar una dintre clădirile simbol ale Universității Sapientia Maghiare din Transilvania, ci și un important loc memorial al istoriei maghiare a orașului.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a acuzat pe ucraineni că ar complota un atac asupra familiei sale, în contextul în care conflictul dintre Kiev și Budapesta continuă să fie din ce în ce mai acerb.