În cazul în care va fi dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19, răufăcătorii vor încerca probabil să exploateze volumul mare de cerere inundând pieţele cu medicamente contrafăcute, a avertizat directorul Interpol, Jurgen Stock, transmite luni DPA.
Comisia European[ va fi gazda unei videoconferințe care își propune strângerea de fonduri pentru dezvoltarea unui vaccin și a unor tratamente eficace împotriva noului coronavirus.
Imunizarea în masă a populației elvețiene ar putea începe în luna octombrie, conform imunologului Martin Bachmann.
Sunt 70 de vaccinuri împotiva coronavirusului în dezvoltare la nivel global, cu trei în stagiu avansat fiind deja testate pe grupe de oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citată de Bloomberg.
Cercetări realizate pe primul grup de persoane infectate cu coronavirus în Germania au permis stabilirea momentului în care externarea pacienţilor bolnavi de COVID-19 nu mai presupune un risc pentru populaţie, ceea ce permite eliberarea de spaţiu în spitale în situaţia crizei de paturi libere, relatează agenţia EFE.
OMS a dat undă verde estării pe animale a două vaccinuri produse de oameni de știință din Australia.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că două vaccinuri împotriva COVID-19 au intrat deja într-o primă fază de teste clinice, desfăşurate pe voluntari sănătoşi.
Cercetătorii din Canada anunţă că sunt aproape să intre în producţie de masă cu un vaccin pentru cei infectaţi cu noul coronavirus.
Cel mai rapid supercomputer din lume a identificat o serie de substanţe chimice care ar putea opri coronavirusul să infecteze celulele din organism, un pas crucial spre găsirea unui vaccin, scrie CNN.
Recomandări: