Tragedie cumplită pe un drum din Cluj. Un pieton a fost spulberat de o mașină / Victima nu a mai avut nicio șansă

Tragedie cumplită pe un drum din Cluj. Un pieton a fost spulberat de o mașină / Victima nu a mai avut nicio șansă
| Foto: moldova.org / noi.md

Un accident rutier mortal s-a produs joi seara, 1 octombrie, pe DN16, în județul Cluj.

Un bărbat în vârstă de 72 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism.

Potrivit polițiștilor clujeni, accidentul a fost sesizat în jurul orei 20:40. Din primele cercetări, autoturismul era condus de o femeie de 41 de ani, din comuna Mărișel, pe direcția Cluj-Napoca – Reghin.

În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, mașina a acroșat un bărbat de 72 de ani, din Cluj-Napoca, care se afla în traversarea drumului printr-un loc nemarcat", au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru ZIUA de CLUJ.

Impactul a fost fatal pentru pieton, echipajele de intervenție constatând decesul acestuia.

Conducătoarea autoturismului a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și toate circumstanțele care au dus la tragedie.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .