"Trambulină” pe autostrada A10 Sebeș–Turda. Mașinile "sar” la trecerea peste o denivelare a carosabilului

"Trambulină” pe autostrada A10 Sebeș–Turda. Mașinile "sar” la trecerea peste o denivelare a carosabilului
| Foto: ziarulunirea

O denivelare de pe autostrada A10, pe sensul Sebeș–Turda, le dă bătăi de cap șoferilor.

Autoturismele saltă la trecerea prin zonă, iar un participant la trafic susține că mai multe mașini ar fi fost avariate, scrie ZiarulUnirea.

O porțiune de carosabil denivelat, situată înainte de Teiuș, a ajuns să fie comparată cu o adevărată „trambulină”, după ce autoturismele care trec prin zonă sunt proiectate în sus la contactul cu suprafața neregulată a drumului.

Situația a fost semnalată de un șofer pentru sursa citată, care a transmis imagini video și fotografii în care se poate observa comportamentul mașinilor la traversarea porțiunii afectate.

Potrivit acestuia, denivelarea le-ar fi provocat deja probleme mai multor conducători auto, unii dintre aceștia riscând să își avarieze autoturismele în momentul în care trec peste zona respectivă.

În zona cu probleme au fost instalate indicatoare rutiere temporare, cu fundal galben, prin care șoferii sunt avertizați asupra denivelării. Totodată, limita de viteză a fost redusă la 80 km/h pe sectorul respectiv.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .