Tudor Giurgiu: ''Lucrul care contează cel mai mult la TIFF e că am reuşit să schimbăm câteva destine''

Tudor Giurgiu: ''Lucrul care contează cel mai mult la TIFF e că am reuşit să schimbăm câteva destine''
| Foto: TIFF

Preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Tudor Giurgiu, a declarat că, pentru el, cel mai important lucru pe care TIFF l-a reuşit în 20 de ani este că a schimbat ''câteva destine".

El a vorbit în deschiderea Conferinţei de Educaţie Media şi Cinematografică.

"De fiecare dată când cineva ne întreabă care sunt lucrurile importante realizate de TIFF în 20 de ani, ce întâlniri vă impresionează cel mai tare, pentru mine, lucrul care efectiv contează cel mai mult e legat de felul în care am reuşit în 20 de ani să schimbăm câteva destine. Vorbim de copiii care au fost aduşi de părinţi la proiecţiile din cadrul EducaTIFF, copiii care au descoperit cinematograful odată cu TIFF-ul", a afirmat Giurgiu.

Acesta a povestit că, la deschiderea ediţiei cu numărul 20 a festivalului de la Cluj-Napoca, s-a întâlnit cu o femeie care la prima ediţie TIFF era însărcinată. "Acel copil astăzi este student la film, el trăgând după el alţi voluntari, alţi copii şi asta e pentru mine fantastic", a spus preşedintele TIFF.

El a făcut referire la obiectivul conferinţei ce se desfăşoară luni, amintind despre dorinţa introducerii educaţiei cinematografice în şcoli.

"Ne-am propus anul ăsta să ne adunăm cu toţii, reprezentanţi ai unor instituţii, colegi care desfăşoară proiecte din Bucureşti sau alte oraşe, specialişti, profesori, elevi şi să încercăm să răspundem cumva la finalul zilei la întrebarea asta - 'Cum reuşim să colaborăm? Cum reuşim să creionăm, noi ne-am propus în trei ani un plan comun pentru a stimula introducerea educaţiei cinematografice în şcoli'", a arătat Giurgiu.

 

Comenteaza