News alert Turda și încă șapte comune din Cluj intră în SCENARIUL ROȘU

Turda și încă șapte comune din Cluj intră în SCENARIUL ROȘU

Municipiul Turda și comunele Jucu, Luna, Tureni, Izvorul Crișului, Câțcău, Mintiul Gherlii, Viișoara intră în scenariul roșu, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori. 

Turda a fost singurul oraș din județul Cluj care se afla sub rata de 3 cazuri la mie, însă marți a ajuns la 3,09. Au trecut peste pragul de 3 și comunele Jucu, Luna, Tureni, Izvorul Crișului, Câțcău, Mintiul Gherlii, Viișoara, astfel că, în toate aceste localități, începând de joi, 05.11.2020, ora 00.00, timp de 14 zile, masca devine obligatorie în toate spațiile publice, școlile trec online, se închid localurile la interior, iar nunțile, botezurile sau alte evenimente private vor fi interzise.

Principalele măsuri care intră în vigoare de vineri în cele opt localități:

- se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

- organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;

- pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

- prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);

- nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

În județul Cluj 33 unități administrativ-teritoriale au o incidență a infecțiilor peste 3 la mie. În Cluj-Napoca rata cumulată a îmbolnăvirilor în ultimele 14 zile a ajuns marți la 5,97, Gherla are 8,44 la mie, Dej 7,46, Câmpia Turzii a ajuns la 5, Huedin – 4,05, iar Turda – 3.09, 

Comenteaza