Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Cluj. Trei pasageri s-au luat la bătaie în timpul zborului

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Cluj. Trei pasageri s-au luat la bătaie în timpul zborului
| Foto: realitatea.net

Un avion a aterizat de urgență luni seară, pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca din cauza unui conflict între pasageri.

O aeronavă care se deplasa pe ruta Memmingen (Germania) – Kutaisi (Georgia) a aterizat de urgență pe Aeroportul Cluj, după ce pilotul a semnalat un conflict între pasageri.

Avionul care se afla în spațiul aerian românesc a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Cluj după ce trei pasageri au început să se bată, scrie Dejeanul.ro.

Conflictul ar fi izbucnit între doi cetățeni din Georgia și unul din Belarus. Aceștia s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Odată ajunși pe aeroportul din Cluj, cei trei pasageri au fost reținuți de polițiști, iar aeronava în care se aflau și-a continuat zborul.

Comenteaza