Video Un bărbat de 80 de ani din Cluj a ars de viu în bucătăria de vară

Un bărbat de 80 de ani din Cluj a ars de viu în bucătăria de vară
| Foto: ISU Cluj

Pompierii de la ISU Cluj au anunţat că marţi seara a avut loc o intervenție pentru stingerea unui incendiu de pe strada Cetatea Veche, oraşul Huedin, judeţul Cluj.  Un bătrân de 80 de ani şi-a pierdut viaţa în  incendiu. 

Două autospeciale au fost alertate, în jurul orei 17.50, pentru a stinge flăcările care s-au manifestat în interiorul unei bucătării de vară, situată într-o gospodărie de pe strada Cetatea Veche din orașul Huedin.

Pompierii au constatat la fața locului că arderea se manifesta doar în interiorul bucătăriei, unde au găsit corpul unui bărbat în vârstă de cca 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

Focul a fost stins imediat de către pompieri, fiind cuprinse doar canapeaua din anexa respectivă, restul obiectelor de mobilier fiind doar înnegrite de fum.

Cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul căzut dintr-o sobă fără acumulare din anexa respectivă", a transmis ISU Cluj. 

Comenteaza