Balustradele vandalizate de pe malul Someșului au fost înlocuite

Balustradele vandalizate de pe malul Someșului au fost înlocuite
Unde face ABAST lucrări de întreţinere în Cluj
Unde face ABAST lucrări de întreţinere în Cluj
Unde face ABAST lucrări de întreţinere în Cluj
Unde face ABAST lucrări de întreţinere în Cluj
Unde face ABAST lucrări de întreţinere în Cluj

În această perioadă, angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj desfășoară o serie de lucrări pentru întreținerea cursurilor de apă şi a lucrărilor din administrare, cuprinse în programul anual de gospodărire a apelor, respectând măsurile preventive dispuse pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

În momentul actual, echipele din teren execută lucrări de întreținere a mecanismelor hidromecanice la subtraversările de pe râul Someșul Mic la Cluj-Napoca și Apahida. În aceste zone, cât și pe văile Murători și Becaș, angajații lucrează și la îndepărtarea vegetației și la vopsirea bornelor.

Totodată, execută reprofilarea albiei pârâului Beliș, pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din iarnă, cât și decolmatarea Văii Imbuz din localitatea Pălatca. Până la această dată, au mai fost executate lucrări pentru asigurarea secțiunii de scurgere pe râul Nadăș în localitatea Suceagu, pe Valea Fizeșului la Gherla și au fost înlocuite balustradele vandalizate pe râul Someșul Mic în municipiul Cluj-Napoca.

În acest an, mai sunt programate lucrări de întreținere, decolmatări și de îndepărtare a vegetației, pe râul Someșul Mic în localitățile Gherla, Salatiu, Bunești, Livada și Bonțida, pe râul Someș, la Dej, Vad, Cetan și Nima, pe valea Feneș în localitatea Florești,  pe Valea Căpuș în localitățile Gilău și Căpușu Mare, pe Valea Borșa și pe afluenți în comuna Vultureni, pe văile Ocna, Olpret și Salca în municipiul Dej, pe pârăul Popești în localitatea Baciu, pe Someșul Rece și pe Valea Chinteni.

Totodată, vor fi executate apărări de mal vegetative pe Valea Cubleș, în localitatea Cubleș, pe Valea Caldă la Apahida și apărare de mal cu prism de anrocamente pe râul Beliș. Odată cu executarea acestor lucrări, Administrația Bazinală a Apelor Someș Tisa se implică și în igienizarea cursurilor de apă, deși instituția nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor, această obligație revenindu-le autorităților publice locale. 

Etichete
Comenteaza