Vine frigul! Noaptea va fi ger în nordul, nord-estul şi centrul ţării

Vine frigul! Noaptea va fi ger în nordul, nord-estul şi centrul ţării
În perioada imediat următoare vremea se răceşte accentuat în cea mai mare parte a ţării. La munte va ninge.

Meteorolorii au emis un cod galben de vânt pentru Bucureşti, valabil până marţi la ora 10.00, fiind în vigoare atenţionări şi pentru alte 20 judeţe: Caraş Severin, Prahova , Buzău, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Olt, Dolj, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

În zonele de munte ale unora dintre judeţele vizate se vor semnala intensificări ale vântului care la rafala vor ajunge la 70, 80 km/h. În zonele joase vântul va atinge la rafală 55,60 km/h, relatează Mediafax.

Temperaturile maxime se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei şi 5 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 şi -6 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul a -21 de grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral, până la -4 grade. Ziua cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile sudice, unde în prima parte va mai ninge slab, local în Oltenia şi doar izolat în Muntenia şi sudul Dobrogei. Noaptea cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de nord a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, dar va continua să prezinte intensificări ziua, la munte, unde va spulbera zăpada, dar şi în Moldova, Dobrogea şi Muntenia (local, la rafală, se vor depăşi 50...60 km/h, iar pe crestele montane şi pe litoral 70...75 km/h). Noaptea, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţă, cu depunere ce chiciură.

Comenteaza